Germania apelează la ajutorul cunoscutului antrenor de fotbal Otto Rehhagel - care a fost selecţionerul Greciei când aceasta a câştigat
Campionatului European de Fotbal din 2004 -, într-o ofensivă inedită asupra Atenei cu scopul de a îmbunătăţi legăturile, în prezent tensionate, dintre cele două ţări.
Numeroşi greci consideră că Germania este vinovată de măsurile dure de austeritate impuse de la izbucnirea crizei economice în 2010, în timp ce unii germani şi-au exprimat resentimentul privind planurile de salvare pentru Grecia, cauzând tensiuni între cele două state.
Rehhagel - care ar fi fost ales personal de cancelarul german Angela Merkel, ce consideră că personalitatea şi popularitatea acestuia în Grecia pot contribui la imaginea Germaniei - face parte dintr-o echipă specială care a ajuns la Atena în această săptămână.
El s-a întâlnit marţi cu ministrul grec al turismului Olga Kefalogianni, a precizat ministerul într-un comunicat.
Rehhagel, în vârstă de 74 de ani, a primit şi un premiu pentru contribuţia sa la sportul din Grecia, a relatat televiziunea NET.
"Noi suntem conectaţi prin prietenie şi o cultură comună", le-a spus el jurnaliştilor înainte de a asista la un meci de fotbal amical.
"Indiferent ce se va întâmpla, grecii vor rămâne prietenii noştri. Trebuie să ajutăm ţările care au mai puţin noroc", a adăugat el.
Rehhagel a declarat la începutul acestei luni cotidianului german Bild că este conştient că numele său
"este prezentat pozitiv în Grecia".
"Până la urmă, noi am câştigat Euro 2004 şi nimeni cu credea că este posibil. Aşadar, îi voi încuraja cu plăcere pe prietenii mei din Grecia", a spus el.