Antrenorul spaniol Fabri González a fost demis, duminică, de la Panathinaikos Atena şi înlocuit până la finalul sezonului cu adjunctul său Giannis Vonortas, a anunţat clubul elen.
Fabriciano González Penelas, în vârstă de 58 de ani, preluase această funcţie în luna ianuarie, dar a fost demis după înfrângerea din meciul de sâmbătă, de pe teren propriu, scor 0-1, cu formaţia Platanias.
Fabri González este al treilea tehnician demis de Panathinaikos Atena în acest sezon după portughezul Jesualdo Ferreira şi argentinianul Juan Ramon Rocha.
După disputarea a 27 de etape, Panathinakos Atena ocupă locul şase în clasament.