Antrenorul celor de la Astra Giurgiu este conştient de faptul că echipa sa nu este favorită la accederea în finala Cupei României, chiar dacă a reuşit să obţină un rezultat de egalitate pe terenul CFR-ului.
Daniel Isăilă a debutat în această seară pe banca tehnică a "astralilor", la fel ca şi omologul său de la CFR Cluj, Eugen Trică. Deşi Astra a remizat în Gruia, Isăilă le atrage atenţia jucătorilor săi că nu au devenit automat favoriţi în urma acestui
rezultat.
"Eu zic că, după aspectul jocului, rezultatul este unul echitabil, chiar dacă noi am controlat jocul în repriza secundă. Din păcate pentru noi, nu am reușit să materializăm superioritatea numerică creată de eliminarea lui Gabi Mureșan. E adevărat, ne-am creat mai multe ocazii de a marca, mai ales în repriza secundă, dar poate că nu ne-am concentrat suficient în fața porții. Oricum, eu cred că șansele de calificare în finala Cupei rămân egale și după această partidă, așa cum erau la începutul meciului de la Cluj", a declarat tehnicianul echipei din Giurgiu.