Antrenorul formaţiei Petrolul Ploieşti, Cosmin Contra, a declarat, miercuri, că jucătorii echipei Oţelul Galaţi vor juca la limita regulamentului în prima manşă a
semifinalelor Cupei României, dar speră ca partida să nu fie influenţată de probleme de arbitraj.
"La acest nivel, într-un meci din semifinale, între două echipe cum sunt acestea, nu există o favorită. Şansele sunt egale, chiar dacă, în campionat, noi suntem pe locul 2, iar ei pe 11. Va fi un duel de 180 de minute sau poate chiar mai mult. Ambiţiile sunt mari de ambele părţi, eu vreau un trofeu, suporterii vor un trofeu, dar şi gălăţenii îşi pot salva sezonul în această competiţie. Mă aştept ca jucătorii Oţelului să fie agresivi, să pună presiune, să joace la limita regulamentului. Sper să nu fie probleme cu arbitrajul", a spus Contra.
Tehnicianul şi-a propus ca echipa sa să marcheze cel puţin o dată în meciul de la Galaţi.
"Oţelul creşte de la meci la meci, este o echipă bună, agresivă, care poate pune probleme. Grigoraş şi-a pus amprenta asupra stilului echipei şi are 4-5 jucători de atac de calitate. Noi ne-am propus să marcăm măcar o dată şi să revenim cu un rezultat bun, care să ne dea şanse de calificare", a adăugat el.
Jucătorii Grozav, Achim, Neag şi Povilas, accidentaţi, nu vor face deplasarea la Galaţi, în timp ce prezenţa în lot a căpitanului Laurenţiu Marinescu este incertă. Acesta nu s-a antrenat câteva zile din cauza unor probleme la spate, Contra urmând să ia o decizie în privinţa convocării sale după ultimul antrenament de miercuri, de la Strejnic.
Absent la meciul de campionat cu Gloria Bistrtiţa, Hamza Youness, va reveni în lot.
Formaţia Petrolul Ploieşti întâlneşte, joi, de la ora 20:30, în deplasare, echipa Oţelul Galaţi, într-o partidă contând pentru prima manşă a semifinalelor Cupei României.