Vernon Manilal Fernando, din Sri Lanka, un apropiat al fostului preşedinte al Confederaţiei asiatice de fotbal (AFC) Mohamed Bin Hammam, a fost suspendat 8 ani din toate activităţile legate de fotbal, decizia aparţinând Comisiei de etică a Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA), se arată într-un comunicat difuzat de la Zurich.
Oficialul din Sri Lanka, membru al Comitetului executiv al FIFA din ianuarie 2011, era deja suspendat provizoriu din 11 martie, pentru a nu putea să intervină în procedura angajată împotriva lui. După 2 zile de audieri, Camera jurisdicţională a Comisiei e etică a FIFA l-a condamnat pe Vernon Manilal Fernando la 8 ani e suspendare, pentru că "a comis mai multe violări ale codului etic al FIFA", precizează, pur şi simplu, FIFA, fără să publice motivarea deciziei.
Numele lui Vernon Manilal a fost citat de BBC şi de alte media britanice drept unul dintre cei care l-au însoţit pe Mohamed Bin Hammam în călătoria din mai 2011 din Trinidad-Tobago, când fostul preşedinte al AFC, contracandidatul lui Joseph Blatter la preşedinţia forului mondial, ar fi mituit viitori electori. Bin Hammam a fost radiat pe viaţă de FIFA, după care a câştigat apelul la TAS, dar a mai fost suspendat o dată de Comisia de anchetă a Comisiei de etică, de data aceasta pentru conflict de interese în cadrul AFC.