Şeicul Salman Bin Ebrahim Al Khalifa (Bahrein) a fost ales preşedinte al Confederaţiei Asiatice de Fotbal (AFC), în urma alegerilor desfăşurate la Kuala Lumpur (Malayezia), unde este sediul forului.
Salman a fost ales cu 33 de voturi din cele 46 exprimate, la mare distanţă de contracandidaţii săi Yousuf Al Serkal (Emiratele Arabe Unite), şase voturi, şi tailandezul Worawi Makudi, 7 voturi. Sauditul Hafez Al Medlej s-a retras chiar înainte de vot. Salman va avea un mandat de doi ani.
Şeicul Salman a fost ales şi ca reprezentant al Asiei în Comitetul Executiv al FIFA, cu 28 de voturi, devansându-l pe qatarezul Hassan Al Thawadi (18 voturi). Şeicul Salman fusese aproape de a-l detrona pe fostul preşedinte AFC, Mohamed Bin Hammam, la alegerile pentru Comitetul Executiv al FIFA din 2009, dar a pierdut cu 21 de voturi, faţă de 23 ale adversarului, alte două voturi fiind anulate.
Şeicul din Bahrein a fost ales în fruntea fotbalului asiatic în ciuda criticilor apărute din 2011 legate de faptul că nu a făcut destul pentru a proteja componenţii echipei naţionale de încălcarea drepturilor omului în timpul protestelor pentru democraţie din această ţară. Totuşi, la sfârşitul lui 2011, FIFA şi AFC au fost de acord să-l numească în Comitetul de organizare a Cupei Mondiale din 2014, care are sediul la Zurich.
Mandatul lui Salman este de doar 20 de luni, care ar fi rămas din mandatul iniţial al lui Bin Hammam, iar noile alegeri sunt programate pentru ianuarie 2015, înaintea Cupei Asiei, care va fi găzduită de Australia.
FIFA l-a suspendat pe fostul preşedinte, Bin Hammam, în mai 2011, pentru pentru cumpărarea voturilor, iar chinezul Zhang Jilong a fost preşedintel interimat al AFC şi delegat FIFA, dar nu a candidat la alegeri.