Mircea Rednic e favorit să preia banca tehnică la CFR Cluj după ce s-a despărţit de Standard Liege.
Tehnicianul român s-a întâlnit cu oficialii formaţiei din Gruia pentru a pune la punct ultimele detalii contractuale şi cel mai probabil el va conduce echipa la reunirea lotului din 13 iunie. Mircea Rednic a calificat-o recent pe Standard Liege în preliminariile Europa League, însă belgienii nu i-au mai prelungit contractul.
CFR Cluj se pregăteşte de un nou ciclu, după un sezon ratat complet pe plan intern. Dacă în Liga Campionilor formaţia clujeană a reuşit să atingă borna istorică de 10 puncte, în
Liga 1 a clacat în 2013 şi a încheiat sezonul pe locul 8. Cupa era şansa consolării pentru "feroviari", dar le-a furat-o Petrolul.
"În sezonul următor ne luptăm la titlu. Ca atare, vor fi multe schimbări la echipă", a anunţat finanţatorul Arpad Paszkany. Nu doar lotul de jucători e vizat, ci şi banca tehnică. Deşi se bucură de sprijinul conducerii, fostul mijlocaş e lipsit de experienţă, iar conducerea vrea să aducă un antrenor cu care să se poată lupta la titlu. Ultimul nume pe listă şi cel cotat cu cele mai mari şanse să preia echipa este Mircea Rednic! De altfel, "Puriul" a sosit ieri în Cluj şi s-a întâlnit cu preşedintele Iuliu Mureşan pentru a discuta ultimele detalii contractuale. Rednic e liber de contract după experienţa de la Standard Liege, formaţie pe care a preluat-o de pe locul 12 anul trecut şi a calificat-o în Europa League. El şi-ar fi dorit să rămână în Belgia, dar s-a lovit de refuzul preşedintelui Rolan Duchatelet, care nu i-a prelungit contractul. Antrenorul a şi intrat într-un conflict cu preşedintele lui Standard.
"Probabil că el avea nevoie de o marionetă. Mă simt umilit! Eu mi-aş fi dorit să rămân la Standard, am preluat echipa într-o situaţie dificilă şi am ajuns în Europa", a răbufnit tehnicianul.
Rămas fără angajament, Rednic a devenit ţinta numărul unu pentru CFR Cluj. Clujenii l-au contactat, iar Rednic s-a şi prezentat la negocieri. Ieri cele două părţi s-au pus la discuţiile finale, iar "Puriul" ar putea fi prezentat oficial în câteva zile. Cel mai probabil, în staff va fi păstrat şi Eugen Trică.
Rednic este dublu campion al României, câştigând titlurile cu Rapid în 2003 şi cu Dinamo în 2007. În carieră, el le-a mai antrenat pe Universitatea Craiova, FC Vaslui, Astra Ploieşti, Petrolul Ploieşti, Al Nasr, Alania Vladikavkaz, Khazar Lankaran şi Standard Liege.