Selecţionerul echipei de fotbal a Rusiei, italianul Fabio Capello, a indicat că nu a avut niciun contact cu noua campioană a Franţei, Paris SG, pentru a-l înlocui pe Carlo Ancelotti, dar tehnicianul a adăugat că nu exclude nimic.
Întrebat de ziarul rusesc Sovieţki Sport despre posibila sa venire la PSG, Capello a răspuns că a văzut în presă zvonuri despre acest subiect, dar până acum nu a existat "
niciun contact" între cele două părţi.
"Mă concentrez asupra muncii mele în Rusia. În viaţă, niciodată nu trebuie să spui 'niciodată', dar eu nu mă exprim în legătură cu nişte supoziţii", a declarat el.
Capello, care pe 18 iunie va împlini 67 de ani, a semnat în iulie 2012 un contract pe doi ani ca selecţioner al echipei Rusiei şi are ca misiune calificarea la
Cupa Mondială 2014.
Tehnicianul, care a fost anterior selecţioner al Angliei, a câştigat ca jucător trei titluri de campion al Italiei cu Juventus Torino, iar ca antrenor patru titluri cu AC Milan, unu cu AS Roma şi două Juve, ultimele fiind însă retrase clubului piemontez din cauza scandalului meciurilor trucate, aşa-numitul Calciopoli.
Carlo Ancelotti, venit la PSG în ianuarie 2012, a anunţat pe 19 mai că vrea să plece, fără a preciza motivele sale, care ţin de o "alegere personală". Preşedintele Nasser Al-Khelaifi şi directorul sportiv Leonardo au afirmat că speră ca italianul să-şi respecte ultimul an de contract.