CFR Cluj poate da un o nouă lovitură pe piaţa transferurilor prin vânzarea portughezului la Sporting Lisabona.
Mijlocaşul clujenilor se numără printre priorităţile lui Sporting Lisabona în perioada de mercato, a anunţat presa portugheză. Jurnaliştii de la O Jogo susţin că fotbalistul şi-a manifestat deja intenţia de a părăsi România, iar Sporting se interesează de condiţiile în care l-ar putea achiziţiona.
Deşi echipa a încheiat campionatul pe locul opt, evoluţiile din Liga Campionilor nu au rămas fără ecou. Fotbaliştii CFR-ului rămân atractivi pentru cluburile din străinătate. După ce i-au vândut pe Rafael Bastos şi pe Modou Sougou la Al Nasr, respectiv Olympique Marseille, "feroviarii" mai pot da o lovitură pe piaţa transferurilor. Rui Pedro a fost inclus pe lista de transferuri a formaţiei Sporting Lisabona, echipă aflată în reconstrucţie după ce în ultimii ani a fost mereu în spatele rivalelor FC Porto şi Benfica. Jurnaliştii de la O Jogo au dezvăluit că Rui Pedro este dorit cu insistenţă de Sporting, iar conducerea lusitanilor ar fi deschis deja negocierile cu CFR pentru fotbalist.
Adus la CFR de Jorge Costa, Rui Pedro a avut probleme de acomodare la început, dar după ce i s-a acordat încredere, a demonstrat că are o valoare incontestabilă. Meciul de referinţă al carierei l-a făcut în toamnă, în Liga Campionilor, împotriva lui Sporting Braga. A marcat un hattrick şi a fost declarat omul meciului. În plus, el a devenit al doilea jucător portughez, după Cristiano Ronaldo, care a reuşit o triplă în Liga Campionilor. Evoluţiile din Champions League l-au adus în lumina reflectoarelor, iar presa din Portugalia nu a contenit cu laudele. Ulterior a ajuns să fie regretat în Liga Sagres şi a fost lăudat de antrenorul Benficăi Lisabona, marea rivală a lui Porto.
"La Cluj joacă un fotbalist foarte bun, e extraordinar în anumite momente. A fost în Portugalia, nu a primit şansele pe care le merita, iar acum joacă în România. De ce joacă în România un fotbalist ca el şi nu evoluează acasă pentru a creşte valoarea campionatului nostru?", a povestit antrenorul Jorge Jesus, într-un interviu în cotidianul A Bola.
În vara lui 2011, când a sosit la Cluj, Rui Pedro avea o cotă de piaţă de 300.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.de. În prezent, portughezul e evaluat la 1,7 milioane de euro. CFR l-a transferat gratis, plătind un comision impresarului şi o primă de instalare.
Ultima echipă care s-a arătat interesată de serviciile fotbalistului este Olympique Marseille. Pedro a fost monitorizat în partidele din Liga Campionilor şi a lăsat o impresie bună, mai ales după jocul cu Sporting Braga. CFR i-a vândut în acest sezon pe Rafael Bastos la Al Nassr, în Arabia Saudită, cu 3,5 milioane de euro, şi pe Sougou la Marseille cu 4,5 milioane de euro. În ultimii ani, echipa clujeană a obişnuit să facă afaceri profitabile din vânzări de fotbalişti, exemplele fiind Alvaro Pereira (plecat la FC Porto pentru 4,5 milioane de euro şi 20% dintr-un viitor transfer), Sebastian Dubarbier (Lorient - 1,8 milioane de euro), Ciprian Deac (Schalke - 3 milioane de euro), Juan Culio (Galatasaray - 2,2 milioane de euro) şi Lacina Traore (Kuban Krasnodar - 4 milioane de euro şi 20% dintr-un viitor transfer).