La un an după ce Spania triumfa cu 4-0 în faţa Italiei în finala Euro 2012, cele două selecţionate se vor afla din nou faţă în faţă astăzi, în oraşul
Fortaleza, în semifinale la
Cupa Confederaţiilor din Brazilia. Italienii pornesc din start cu un mare handicap, atacantul Mario Balotelli neputând juca din cauza unor probleme medicale. De altfel el s-a întors deja în Italia.
Tocmai Balotelli era cel care aştepta cu cea mai mare ardoare ora revanşei:
"Abia aştept meciul cu Spania", spunea atacantul în urmă cu câteva zile.
În locul său, va juca cel mai probabil Alberto Gilardino, flancat de Marchisio şi Candreva.
Cele două selecţionate s-au întâlnit în acest an într-un amical la Bari, italienii având câştig de cauză (2-1). Tocmai de acest meci se leagă selecţionerul Cesare Prandelli atunci când încearcă să le facă curaj "elevilor" săi.
"Le-am spus băieţilor că suntem una dintre echipele care au pus cele mai mari probleme Spaniei. Suntem capabili să o învingem şi chiar şi adversarii ştiu asta. Dacă vom juca la fel cum am făcut-o în repriza a doua a meciului cu Brazilia le vom pune mari probleme. Nu pot să spun acum ce echipă de început voi folosi. Vă asigur doar că Gilardino va juca în locul lui Balotelli", a spus Prandelli.
Selecţionerul Spaniei, Vicente del Bosque, a lăsat impresia că cel mai mult de la italieni se teme de "veteranul" Andrea Pirlo.
"Noi favoriţi? Poate că da, dar Italia îl are pe Pirlo. Absenţa lui Balotelli este una importantă, dar Italia are atacanţi buni. Ştiu că Italia va avea o linie de mijloc întărită, dar noi suntem mândri că mereu nu ţinem cont de jocul adversarului ci ne gândim doar să ni-l facem pe al nostru. O finală cu Brazilia? Staţi să vedem, deocamdată jucăm cu Italia", a spus selecţionerul Spaniei.
Spania - Italia
Stadion: "Castelao" (Fortaleza), ora 22.00 (TVR 1)
Echipele probabile:
Spania (4-3-3): Casillas; Arbeloa, Sergio Ramos, Piqué, Jordi Alba; Xavi, Busquets, Iniesta; Pedro, Soldado, Fabregas.
Italia (3-4-2-1): Buffon; Barzagli, Bonucci, Chiellini; Maggio, De Rossi, Pirlo, Giaccherini; Marchisio, Candreva; Gilardino.
Arbitru: Howard Webb (Anglia).
RomanianSoccer