Meciurile echipelor Steaua Bucureşti, Astra Giurgiu, Petrolul Ploieşti şi Pandurii Târgu-Jiu, programate, săptămâna aceasta, în manşa secundă a
turului trei preliminar ale Ligii Campionilor şi
Europa League, vor fi conduse de arbitri din Islanda, Franţa, Croaţia şi Italia, informează uefa.com.
Partida Steaua - Dinamo Tbilisi, programată, marţi, de la ora 20:45 pe Arena Naţională, va fi condusă de o brigadă din Islanda avându-l la centru pe Kristinn Jakobsson, ajutat la cele două linii de Sigurdur Oli Thorleifsson şi Birkir Sigurdarson, în timp ce Gunnar Jarl Jonsson va fi rezervă. Observator de arbitri a fost desemnat belgianul Michel Piraux.
Meciul dintre Vitesse Arnhem şi Petrolul Ploieşti, programat, joi, 8 august, de la ora 21:00 va avea o brigadă din Croaţia cu Ante Vucemilovici-Simunovici Jr., ajutat la cele două margini de Borut Krizarici şi Sasa Feges, iar Zlatko Simcici va fi rezervă. Delegat UEFA va fi elveţianul Ilja Kaenzig, în timp ce observator de arbitri va fi ucraineanul Vladimir Petrov.
Returul dintre Hapoel Tel-Aviv şi Pandurii Târgu-Jiu, de joi, de la ora 20:00, va fi condus de o brigadă din Italia avându-l la centru pe Paolo Valeri
(foto).
Astra Ploieşti, care va disputa manşa secundă pe Arena Naţională, de la ora 21:00, cu AS Trencin va fi arbitrată de o brigadă din Franţa cu Ruddy Buquet la centru.
Arbitrul Cristian Balaj va conduce la centru returul dintre Kuban Krasnodar, noua echipă a lui Dorinel Munteanu, şi Motherwell (Scoţia). Balaj va fi ajutat de Octavian Şovre şi Ovidiu Artene, în timp ce Sebastian Colţescu va fi rezervă. Delegat UEFA a fost desemnat olandezul Johan Van Kouterik, în timp ce observator de arbitri va fi croatul Miroslav Vitkovici.