Exact asta ne mai lipsea și ne-o oferă fanii de lângă Pod (mulțam, dar mai bine lipsă!), greva foamei în iarba fotbalului întărindu-ne definitiv credința că le-am văzut pe toate în
Liga Mocirlica. În iubirea lor nebună pentru echipa ce-i "peste tot acasă", fani ai Rapidului promit o acțiune peste anotimpuri - cât va fi nevoie până la
căderea capetelor dinspre care au emanat deciziile aiuritoare soldate, în cele din urmă, cu raderea Giuleștiului de pe harta în culori de Euro. Îi înțelegem, dar nu pricepem, fiindcă:
-
Capul ăl mai vinovat de situația în care a ajuns "farmecul vieții" este oricum dispărut de pe lista de
intelighenții guvernatoare ale fenomenului;
- Succesorii lui Georgel n-au găsit în nici un fel că ar fi de cuviință să aibă reprezentare la Tribunalul cel mare și tare;
-
Nea TAS ăsta chiar poate să taie și să spânzure așa, cu ochelari de cal, fără drept de crâcnire din partea vinovaților fără vină (jucătorii, în primul rând)?
- Șeful Federației a prezentat dovada că nu a votat pentru disputarea barajului fără de precedent, ba mai nou lansează ideea salvării Rapidulețului prin formula de 20 de formații în
Liga 1.
Punând cap la cap acestea și altele încă, concluzia e se arată deîndată, simplă și pe deplin lămuritoare: toate drumurile duc spre
capul LFP, acolo unde Moș Mitică ia fața, dar nu face un pas fără a fi
insuflat de Supermoș Valicică, omul mai din umbră fără de care nu se întreprinde nici o mișcare. Culmea ridicolului a fost atinsă de mandatatul în tratarea drepturilor TV (că de la banii lor se trag toate) prin modul în care încearcă să se spele pe mâini de uriașa-i responsabilitate în acest caz și în oricare altul, taxând acum drept idioată ideea cu barajul, după ce îl propunea la premiere pe autorul ei!?!
Ineditul protest al fanilor Giuleștenei este incorect denumit grevă a foamei. În fapt, trăim zilele
foametei care, la propriu și la figurat, ne bântuie fotbalul. O stare creată pe fondul crizei mondiale, amplificată până peste poate de
calitatea celor întronați de amar de vreme peste fenomen. Dar cine i-a propulsat, oameni buni, cine i-a ales de ne trezim cu mâinile goale la
cules?
George PLAURIAN