A
ordonat dintotdeauna...
A făcut jocul echipei, deși la Craiova Maxima și la Națională figura "măturător", doar în perioada adolescentină, petrecută în Ghencea, fiind mijlocaș, înainte de a se converti și impune ca libero. A fost un fotbalist aureolat de 66 de meciuri sub "tricolor", de recordul de prezențe pe prima scenă internă (doborât abia recent de Dănciulescu) și de 13 ani de afirmare olteană pe cea europeană - un apărător redutabil, dar și un
domn pentru adversarii direcți, cum mărturisea recent atacantul cu care s-a confruntat cel mai des, un anume Mircea Sandu. Însă mai presus de orice a întruchipat ideea de lider modern în teren și dincolo de acesta, strunind cu echilibrul său nepereche o ceată talentată dar nonconformistă, din care până și "zurbagiul-șef" Sorin Cârțu îl onorează peste decenii cu numele-supranume de Căpitan.
Pentru Costică Ștefănescu, jocurile pe care le-a ordonat mereu s-au încheiat în zi de marți, cele trei ceasuri rele adunându-se deodată în ultima-i și cea mai împovărătoare comandă – asupra propriului destin. Chinuit cumplit de boală, a refuzat să fie văzut cum ajunsese, o umbră de om suferind, și a luat decizia din urmă, preferând să treacă în amintire drept tipul dârz, mândru, ponderat pe care generații întregi l-am cunoscut în anii săi de glorie. Sunt unul dintre aceia ce am avut onoarea să-i deslușim onestitatea, bonomia, eleganța intersectându-ne îndeaproape în împrejurări de neuitat, întinse între dialogul incitant purtat acum aproape 40 de ani într-un autocar și lunga convorbire telefonică din noiembrie 2012 (era încă antrenor pe la arabi). Pot astfel să depun mărturie, printre lacrimi: a fost un fotbalist mare și un
Om cum nu mulți au trecut, însemnat, contat în cel mai iubit sport.
Mulțumim, Om Bun! Și dormi în pace, Căpitane!
George PLAURIAN