Federaţia ghaneză de fotbal a anunţat că jucătoril lui AC Milan, Kevin-Prince Boateng, este dispus să joace din nou pentru selecţionata africană, după ce se retrăsese din cariera internaţională la încheierea Cupei Mondiale din 2010, când Ghana a ajuns în sferturile de finală şi nu a jucat în 2012 şi 2013 în Cupa Africii pe Naţiuni.
Federaţia ghaneză a publicat textul scrisorii venite de la Boateng la Accra, în care mijlocaşul scrie că "Am decis să-mi schimb decizia şi confirm disponibilitatea mea de a juca pentru Black Stars oricând voi fi dorit".
El ar putea reveni luna viitoare, în meciurile de calificare pentru Cupa Mondială, Ghana având nevoie de o egalitate acasă cu Zambia, pe 6 sepembrie, pentru a se califica în meciurile play-off ale zonei Africa pentru Brazilia 2014.