Parcursul FCM Dorohoi în
16-imile Cupei României a fost stopat de Viitorul Constanţa, echipa patronată de Gică Hagi. În ciuda eforturilor jucătorilor antrenaţi de Vespasian Colban, diferenţa de valoare şi-a spus cuvântul, meciul terminâmdu-se cu scorul de 0-3 (0-2).
Desfăşurat în faţa unui stadion arhiplin, peste 2.000 de spectatori, partida a fost la discreţia oaspeţilor, dorohoienii reuşind totuşi să pună în pericol poarta adversarilor în câteva rânduri.
Scorul a fost deschis încă din minutul 7 când Axente a reuşit să marcheze pe fondul unei greşeli a portarului Roheţki. Şase minute mai târziu, Viitorul Constanţa majorează avantajul prin acelaşi Axente care înscrie printr-un şut de la marginea careului de 16 metri.
În a doua parte a primei reprize, dorohoienii parcă şi-au revenit şi au dat speranţe celor peste 2000 de spectatori. Au fost înregistrate mai multe ocazii de gol, cea mai importantă în minutul 34 când portarul constănţean Buzbuchi a ieşit greşit în afara careului, Vrabie a încercat să înscrie printr-un lob dar balonul a trecut puţin pe lângă bară. Scorul la pauză, 0-2.
Repriza secundă a fost marcată de dorinţa dorohoienilor de a reduce din handicap. Acest lucru nu s-a întâmplat, FCM Dorohoi ratând în mai multe rânduri.
Cea mai mare ocazie a fost în minutul 57 când
Vrabie nu a reuşit să înscrie în urma unui penalty acordat de arbitru după un fault în careu. Scorul final a fost stability în minutul 83 când Gavra a majorat avantajul oaspeţilor la 0-3 după ce l-a driblat pe Roheţki şi a marcat în poarta goală.
Partida a fost condusă la centru de Emil Voicu din Bacău, fiind secondat de la margine de Vladimir Urzică şi Ovidiu Aruşoaie, ambii din Piatra-Neamţ.
FCM Dorohoi - Viitorul Constanţa 0 - 3 (0-2)
Au marcat: 0-1 Mircea Axente (7), 0-2 Mircea Axente (13), 0-3 Cristian Gavra (83)
Dorohoi: Rohetski - St. Nicolaie, Halip, Cososchi, Gherman - Luca (39 Barabas) - Vrabie, Orăşanu, Ghiviziu - Homneac (71 Stancoschi), Grumezescu.
Antrenor Vespazian Colban.
Viitorul: Buzbuchi - Bejan, Huţanu, Ilarie, Bălauţă - Lazăr, Cristocea, Năstăsie (62 Gavra), Toşca - Axente (75 Şerban), Benzar (67 Daminuţă).
Antrenor Bogdan Vintilă.
Vespazian Colban: "
Visul nostru s-a terminat astăzi din păcate. Era frumos dacă marcam un gol, cel din 11 metri, altfel era jocul. Nu am început bine jocul, am făcut greşeli. Cu siguranţă, dacă am fi avut în teren pe cei trei sau patru jucători accidentaţi, altfel era jocul. De acum, ne calibrăm pe jocurile din campionat".