Conducerea FC Universitatea Craiova a decis ca meciurile cu CSM Râmnicu-Vâlcea şi Gloria Bistriţa să se dispute la Caracal, după ce Comisia de Disciplină a FRF a hotărât suspendarea pentru două etape a terenului de la Drobeta-Turnu Severin, ca urmare a incidentelor de la jocul cu Petrolul Ploieşti, din Cupa României.
Meciul din 12 octombrie cu CSM Râmnicu-Vâlcea va avea loc pe stadionul "Parc", cu începere de la ora 15:00, informează fcuniversitatea.ro.
Universitatea Craiova a anunţat că un alt oraş dispus să organizeze meciurile grupării oltene a fost Slatina, însă în cele din urmă s-a preferat varianta Caracal.
FC Universitatea Craiova, club aflat în proprietatea lui Adrian Mititelu, a primit sancţiuni cu penalitate sportivă în valoare totală de 90.000 de lei din partea Comisiei de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal ca urmare a incidentelor provocate de suporterii proprii în timpul a trei partide.
Conform site-ului oficial al FRF, FC Universitatea Craiova a fost sancţionată cu 37.500 de lei în urma partidei cu Petrolul Ploieşti (Cupa României), cu 22.500 de lei în urma meciului cu CSU Craiova (Liga 2) şi cu 30.000 de lei în urma întâlnirii cu Minerul Motru (Liga 2).
De asemenea, ca urmare a incidentelor din meciul cu Petrolul, în afara sancţiunii financiare, Comisia de Disciplină a FRF a luat şi măsura interzicerii organizării de două meciuri pe stadionul propriu. În consecinţă, formaţia condusă de Nicolo Napoli va evolua meciurile cu CSM Râmnicu-Vâlcea (etapa a 6-a) şi Gloria Bistriţa (etapa a 7-a) pe un stadion aflat la o distanţă de 60 de kilometri de Drobeta-Turnu Severin.
În timpul partidelor cu Petrolul Ploieşti, CSU Craiova şi Minerul Motru, suporterii formaţiei FC Universitatea Craiova au introdus pe stadion, au aprins şi au aruncat spre spaţiul de joc făclii, artificii şi alte substanţe explozive.