Victor Manuel Vucetich a anunţat că a fost concediat din postul de selecţioner al Mexicului, după ce a reuşit să obţină calificarea - in extremis - la barajul intercontinental pentru calificarea la Cupa Mondială de fotbal ediţia 2014.
Conform presei mexicane, Vucetich, aflat la cârma naţionalei "azteca" în ultimele două meciuri din preliminariile zonei CONCACAF, înregistrând o victorie şi un eşec, va fi înlocuit cu Miguel Herrera, antrenorul echipei Club America, care devine astfel al patrulea selecţioner al Mexicului în mai puţin de şase săptămâni.
"Am indicaţii în acest sens (legate de concedierea sa), chiar dacă nu există încă un comunicat oficial. Pot spune că a fost o experienţă, una pozitivă, însă nu este ceea ce am sperat. Se încheie aşa, după numai şase şedinţe de pregătire", a declarat Vucetich pentru ESPN.com.
Foştii selecţioneri Jose Manuel de la Torre şi Luis Fernando Tena au fost concediaţi în urma înfrângerilor succesive suferite de Mexic luna trecută, iar Vucetich a fost numit în funcţie pe 12 septembrie, pentru a încerca să salveze campania de calificare la CM 2014. El a debutat cu dreptul vinerea trecută, când mexicanii au reuşit să învingă cu 2-1 selecţionata Panama, dar apoi s-au înclinat marţi, cu acelaşi scor, în Costa Rica, obţinând calificarea la baraj doar datorită victoriei Statelor Unite în faţa panamezilor, cu două goluri marcate în prelungiri (scor 3-2).
Mexicul pare să aibă acum o misiune destul de uşoară în barajul intercontinental, urmând să întâlnească luna viitoare, în dublă manşă, echipa Noii Zeelande, campioana Oceaniei.