Taman când îi era lumea mai dragă celui mai
conducător dintre oamenii fotbalului nostru, la gândul unui sigur nou mandat pentru atingerea și depășirea a două decenii la șefia Ligii, pac depeșă la fițuică: să vezi și să nu crezi, nea Mitică are contracandidat! Și cine să se pună de-a curmezișul dacă nu un vechi tovarăș de-al său, de bune și de rele - că nu veți fi uitat de tărăboiul, trecut și pe la
trebonal, cu terenul pe care Dragomir a ridicat mândria de vârf a trecerii sale prin fotbal, dar și o altă fază de dispută pentru scaunul de președinte?
Da, cică Gino Iorgulescu s-ar vrea (iar)
catindat. Ceea ce chiar reprezintă o știre de capul paginii, mai ales că fostul internațional și șef de club dispăruse din peisajul sportului din care s-a ales cu nume, bani, un rost în viață. Doar din vreme-n vreme mai se auzea de jucătorul a cărui carieră s-a confundat cu perioada în care Sportul Studențesc era o echipă de luat în seamă, mustind de talent și boemie, la destul timp înainte de a intra pe mâna unui samsar de jucători. Însă veștile rare despre ex-fundașul de temut n-aveau legătură cu domeniul în care fostul său coechipier supranumit Nașul a rămas mereu pe baricade. Ele vorbeau numai despre omul de afaceri, specializat în zona
papa bun, afirmat la cârmă de localuri de lux. De aici și surpriza la aflarea știrii despre întoarcerea lui Gino.
Dar, ce să vezi, cel dedat la șefie de pe vremea cincinalului în patru ani și jumătate a și găsit ac de cojocul mai tânărului posibil adversar pentru alegerile de la jumătatea lunii următoare. L-a aflat din Statulul LPF, unde s-ar cere depunerea candidaturilor cu două săptămâni înainte de eveniment, însă cele 14 zile trebuie să fie formate musai din zile lucrătoare (o specificare de discutat, câtă vreme în fotbal se
lucrează cu deosebire tocmai în week-end). În... mărinimia sa proverbială, D.D. îi dă, totuși, o șansă lui G.I.: să meargă la el, să-l roage, poate se înduplecă, de parcă actul de milogire poate șterge cu buretele exact prevederea de regulament cu pricina!?
Întreaga tărășenie aduce cu o simplă perdea de fum, părând menită doar să mai incite un pic spiritele. Chiar crede cineva că electoratul format mai ales din vechi camarazi ai aproape septuagenarului conducător se mai întreabă, printre sughițuri și damfuri,
eu cu cine votez? Celebra întrebare era viabilă într-o comedie de demult. Acum, trăim într-o cu totul altă comedie, cu iz de dramă...
George PLAURIAN