Tehnicianul echipei CFR Cluj, Petre Grigoraş, a declarat sâmbătă seară, după remiza cu Astra Giurgiu, scor 0-0, că acest rezultat nu este unul satisfăcător, însă a subliniat că adversarul este valoros şi a pus multe probleme.
"Rezultatul de egalitate este echitabil. Nu e un rezultat satisfăcător pentru noi, dar am întâlnit şi un adversar valoros, care ne-a pus multe probleme. Am avut o viteză în minus şi doar cu şansă puteam să câştigăm. Trebuie să trecem peste acest eşec şi ne gândim la meciul următor, să îl câştigăm", a spus Grigoraş.
De cealaltă parte, antrenorul Astrei, Daniel Isăilă, consideră remiza un rezultat bun.
"Cred că este un rezultat bun pentru noi. Cred că am fost superiori astăzi, am controlat jocul, însă una peste alta este un punct muncit, câştigat pe terenul unei echipe care indiferent de perioada prin care trece rămâne redutabilă", a afirmat Isăilă.
Formaţia CFR Cluj a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Astra Giurgiu, în
etapa a 12-a a Ligii 1.