Deocamdată, n-au fost decât simple împunsături, tachinări, vorbulițe cu dus-întors între
eternul Hopa Mitică de la Ligă și noul vechi contracandidat al său. Dar putem fi siguri: focul a fost pus și stați să vedeți ce mai fum o să iasă!
Păi cum s-ar putea altfel de vreme ce la Dragomir nu-i cazul doar de orgoliul celui care se vrea șef până când o face plopul mere și răchita (arbustul, nu antrenorul) micșunele ? De meserie președinte în vreo 40 ani, guralivul și atoatecunoscătorul și-a tras foloase din toate pozițiile deținute, ajungând să se procopsească de la LPF cu o leafă cât zece miniștri, plus niscaiva comisioane din drepturi de televizare (deși se jură că din astea nu fură), plus devenirea ca parlamentar și businessman de succes grație renumelui câștigat în fotbal. Iar acum, ce am vrea - să iasă el, care a făcut din Ligă un fel de pașalâc personal, din combinația pentru viitoarele drepturi TV și să își vâre nasul în hârțoagele alea mai pitite echipa posibilului succesor? Ca să nu mai discutăm ce lovitură mortală va putea primi în clipa în care îi va rămâne să facă pe Oracolul din Bălcești doar în baia pe care o împarte cu nevasta personală...
E clar, îi cam tremură izmenele pe el lui Dumitru Dragomir! Departe de a fi fost vreo ușă de biserică, contracandidatul Gino nu-i ofițer făcut la apelul de seară, precum actualul boss - omul ăsta vine din iarba pe care a însemnat-o cu meciuri mari și selecții multe la națională, a fost de asemenea președinte de club și mai are atuul de a se fi dovedit manager remarcabil în afaceri cu restaurante. Hopa Mitică știe bine astea, fiindcă nu-i prost, și a dovedit că se teme încă de când așa, mai
pe șestache, a făcut din Comitetul Executiv al LPF un fel de Curte Constituțională, impunând ceva peste litera legii fundamentale a Ligii (cele 15 zile prevăzute la statut au devenit neapărat lucrătoare - că la găsitul de chichițe și procedări în mișmașuri e mare specialist și secretarul general, încă mai bătrânul nenea Vali).
Și cum, peste toate, mai există marea masă a microbiștilor sătui de
guvernarea care a adus cluburi de primă mână în sapă de lemn, Mitică riscă să rămână fără Ligă. Păi, va putea accepta așa lovitură?!? Stați să vedeți...
George PLAURIAN