Din când în când, chiar și un site dedicat fotbalului nu poate rămâne insensibil față de o faptă grozavă din alte sporturi. Ne obligă încă o dată - onorantă siluință! - o domnișoară care, printre alte proaspete performanțe, a izbutit-o și pe aceea de a avea lângă ea destui compatrioți la o întrecere peste hotare. Până și marele campion de odinioară al tenisului boem a fost, astfel, la Sofia, unde domnița i-a răsplătit pe Năstase, pe toți de acolo cu o a șasea victorie în tot atâtea finale jucate în ultimele luni pe mapamond. Se cuvenea să fim cumva lângă ea și restul muritoritorilor de rând din țară, să simțim pe viu bucuria izbânzii, dar televiziunile de la noi, cele numeroase ca și ciupercile după ploaie, se calcă pe bombeuri pentru faze de la, să zicem, Măciuca sau Giurgiu, uitând de
evenimente pentru România, fie ele desfășurate doar ceva mai încolo.
Simona Halep și-a împlinit, așadar, uimitoarea ascensiune a anului 2013 prin victorii la jucătoare care contează în lumea tenisului, obținute prin reveniri de la 0-1 la seturi. Ceea ce demonstreză aproape incredibila forță adunată într-o mână de om, un fel de pitic în țara uriașelor (priviți fotografia, publicată în cotidiane, în care trofeul pare prea mare pentru ea...). Măcar pentru o zi, Simona este peste Vlad Chericheș, românul afirmat rapid în Premier League, mai ceva decât "călcâiele" lui Maxim sau golurile lui Bucur și Stancu - de le-am vedea și în contul naționalei!-, meritând mai multă atenție decât toate erorile lui Balaj, Tudor & comp. Să nu uităm însă după o zi că tenismana Halep are dreptul mereu la admirația și respectul tuturor, inclusiv al acelora stăpâniți numai de microbul fotbal.
George PLAURIAN
Romaniansoccer.ro