Pe vremurile acelea, când ieșeam la manifestații ca oile-n turmă, cu
tovul secretar pe post de măgar-călăuzitor, mai scandam "mulțumim din inimă partidului", înjurând în gând și chiar printre buze, că ne acopereau oricum scandările de pe benzile de magnetofon, pregătite pentrun orice eventualitate de harnicii activiști. Acum, că tot avem slobod la gurițe, putem să facem pe față haz de orice necaz - de pildă, de ciudata preocupare a selecționerului nostru, pe care-l... aia grija să se compare cu cel mai prolific predecesor taman când ne țâțâie mai tare fundul din cu totul altă pricină. Îl loc să-și tragă fermoarul la organul cuvântător, lăsându-se posedat numai și numai de găsirea formulei pentru rețeta
antigripare elenă, Victor Pițurcă se bagă-n vorbe de comparație între dânsul și Anghel Iordănescu ca antrenori ai naționalei.
Siderați sau doar amuzați, trebuie să-i mulțumim - neapărat cu aceeași... sinceritate de la manifestațiile de odinioară, fiindcă ne-a luminat: diferența dintre selecționerul de azi și cel din SUA (etc) a fost făcută de noroc. Deci,
Tata Puiu a dispus de ceea ce unchiul Piți nu are în dotare, o "generație de aur" ivindu-se extrem de rar. Actualmente nu am mai avea jucători ieșiți din comun, ceea ce înseamnă că nemții ar fi niște naivi când îl ridică în slăvi pe Maxim, iar englezii prea generoși de au dat o căruță de bani pe Chiricheș. În acest moment, atuul ar fi, cităm, "forța grupului" - din care, bineînțeles, nu pot lipsi un Cociș, vreun Găman sau portarii nelipsiți de pe listă, chiar dacă unul gafează de râsul curcilor, în vreme ce Pantilimon îi sensibilizează (doar) pe fanii de dincolo de Canal.
Trecem peste amănuntul că Iordănescu a avut tocmai și măcar meritul de a forma un grup compact din talente incontestabile, dar cu caractere diferite. Mergem pe mâna (vorba) lui Pițurcă, neputând să-l tulburăm când mai sunt tot mai puține zile până la "dubla" carierei sale de antrenor. Îi mulțumim pentru amabilitatea de a ne fi edificat pe cale de comparație și nu-l rugăm decât să-și reamintească acea vorbă înteleaptă din moși-strămoși: norocul și-l mai face și omul, cu mâna(mintea) lui. Inclusiv atunci când e de dat piept cu Grecia...
George PLAURIAN