Tehnicianul Petre Grigoraş a declarat că victoria cu Dinamo este specială în contextul în care CFR Cluj a evoluat cu un jucător mai puţin încă din minutul 32 al meciului de vineri, scor 1-0, din
etapa a 14-a a Ligii 1.
"Acest meci a fost special, am rămas în 10 oameni, este o victorie a dorinţei devotamentului, îmi felicit jucătorii că au dat dovadă de amibţie şi dăruire. Nu e uşor să joci cu Dinamo 70 de minute în 10. Este bine când nu primeşti gol şi poate vom reuşi să marcăm mai mult în următoarele meciuri. Golul lui Costea a venit în momentul oportun. Sper să menţinem seria de rezultate pozitive. Rada a fost faultat în primul rând, l-a lovit pe adversar, nu cu intenţie, e posibil să am altă părere după reluări. Nu ştiu dacă a fost penalti la contactul lui Djokovici cu Matei, dar arbitrul a fost foarte aproape de fază. E posibil să nu fiu schimbat în această perioadă, deşi antrenorii pot fi schimbaţi şi după victorii", a declarat Grigoraş.
Formaţia CFR Cluj a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Dinamo, într-un meci contând pentru
etapa a 14-a a Ligii 1. Unicul gol al meciului a fost marcat de Florin Costea în minutul 9. CFR a rămas cu un jucător mai puţin după eliminarea lui Ionuţ Rada, din minutul 32.