Incredibil, dar adevărat, Dragomir a fost debarcat! Gata, fraților, nu mai avem
Liga lui Mitică, devenit persoană mică după ce a făcut pe barosanul amar de vreme - șaptesprezece ani, cu faimă, tărăboi, gologani.
Că a fost (cum a dat de înțeles cvasiseptuagenarul detronat) sau nu a fost un "puci", că au existat niscaiva ingerințe politice în bătălia electorală pentru șefia LPF poate vom afla vreodată. Cert apare deocamdată doar scorul, Iorgulescu - DD 11-7, și o dată cu el se consemnează schimbarea dorită de mulți, cei mai mulți, de la fanii de rând, strânși și ieri pentru un ultim protest anti-Mitică, la șefii cluburilor pentru care băga mâna-n foc că-l vor vota iarăși. Și cum se mai gudura ex-președintele pe lângă românașul cel mai bogat, cum îl etica el pe Ioan Niculae
preten adevărat. Și ce ditirambe la adresa propriei persoane mai trăgea, afirmând că "nici Papa, nici Obama nu mă pot schimba"!!...
Dar gata, că riscăm să-i dăm din nou prea multă importanță personajului silit să tragă sfori de acum numai pe balconul personal, pentru întinsul scutecelor nepoților și, îi dorim!, strănepoților. Avem cu totul alt subiect important la ordinea zilei, e vinerea în care vedem dacă se întrezărește Brazilia, care încă nădăjduim să fie departe doar din punct de vedere geografic. Să fim la Mondial - aceasta ar fi minunea adevărată pentru un fotbal cu atâtea convulsii.
Dacă ne luăm după
Gazetă, Pițurcă nu va ordona baricadarea, aruncând în luptă trei mijlocași ofensivi, între care vedeta noastră de Bundesliga. Se pare că Stancu nu va mai atrage asupra lui alt cor de fluierături, iar accidentarea portarului titular în ultima vreme nu a fost atât de gravă. Dar chiar să-l țină selecționerul rezervă pe preferatul său Cociș? Vom trăi și vom vedea diseară (măcar cei ce prindem postul privat ce transmite din Grecia, TVR-ul dând din nou cu mucii-n fasole).
Indiferent de formula de start, meciul a și început pentru suporteri cu un singur gând: Hai, România!
George PLAURIAN