Se tot caută vinovați pentru
reducerea la tăcere din Grecia, concretizată într-o spulberare, în bună masură, a iluziilor de Brazilia. Ascultând și citind în stânga și-n dreapta, microbistul simplu nu poate decât să se adâncească și mai abitir în starea de derută în care l-a aruncat diferența - chiar strigătoare la cer - dintre ceea ce s-a promis și ceea ce (nu) s-a realizat pe pământ elen. De pildă, aceeași gazetă care se bătea cu pumnul în piept anunțând că deține în exclusivitate formula de start, preferă ca, în loc să explice cine și cum a lansat varianta folosirii a trei mijlocași ofensivi sau a dat ca sigur numele titularului dintre buturi, o cam
ia pe arătură post-factum când înfierează nu numai aiuritoarea prezență în teren a unui Cociș, dar și... intromisiunea politicului în prefațarea meciului!?
Selecționerul însuși a șocat nu numai prin alcătuirea echipei. Pițurcă nu s-a mulțumit să emane concluzia simplă a unui joc slab, din care a realizat ce-i rămâne de schimbat atât pe rapid pentru fructificarea șanselor care, teoretic, există încă. Nici nu și-a pus cenușă în cap, recunoscând cumva că a titularizat doar după capul lui. El s-a trezit vorbind, ca un comentator neutru, despre superioritatea valorică a grecilor, de parcă nu ar face parte integrantă din
sistem, cel ce ne-a adus în situația de a suspina neputincioși după generația lui Hagi. Prin asemenea aprecieri făcute nu în jurul unei mese de table sau poker, ci direct în public, antrenorul de națională a comis-o precum un debutant pe bancă tehnică, cuprins parcă de o bruscă amnezie asupra rolului mobilizator înainte de orice luptă. Iar prin promisiunea cu retragerea la mânăstire în caz de necalificare s-a avântat de-a dreptul în ridicol: cum s-a ajungă într-un asemenea loc cel poreclit... Satana?!?
Să lăsăm însă orice teorie a chibritului. Adevărul e unul singur și-i crud: asta avem, cu asta defilăm, cu asta mai păstrăm de doi bani speranță. Totul e ca, măcar în acest al treisprezecelea ceas, să-i vină selecționerului mintea cea de pe urmă pentru a găsi formula salvatoare, iar jucătorii să ne lovească direct în moalele capetelor noastre de microbiști reușind minunea în care am nădăjduit și la Pireu.
George PLAURIAN