Vă amintiți, desigur, cât de sigur se arăta fostul șef al Ligii de re-re-realegerea sa. Cel puțin până când a trebuit să înghită gălușca depunerii contracandidaturii de ultim moment permis de
reglement (una singură dar, cum-necum, în cele din urmă suficientă pentru a-l trimite la pensie, ce-i drept cu o "mică atenție" - cică salarii compensatorii în valoare de una
sută și jumătate de mii de euroi!), Hopa Mitică a tot încercat să aiurească lumea cu asigurări de sprijin neprecupețit din partea marii majorități a cluburilor. Între cei pentru care băga mâna-n foc că
va juca pe partea sa îl enumera pe cel mai bogat român, de care pretindea că îl leagă o prietenie adevărată. Când Niculae a anunțat susținere pentru Iorgulescu, Dragomir trebuie să fi simțit că-i fuge pământul de sub picioare, intuind - că prost nu e - caracterul decisiv al opțiunii, deși nici măcar post-factum nu a avut ce să-i reproșeze
pretenarului (doar nu se aștepta cineva să se pună rău cu nababul, nu?).
Dedesubturile descotorosirii de șeful unor lungi decenii de fotbal sunt tot mai evidente pe măsură ce se consumă episoade de genul primei apariții oficiale a noului boss la un meci de L1 taman în preajma echipei cu teren lângă Dunăre. Adică în Giurgiul natal al lui Gino, unde și-a mutat sediul intereselor (fotbalistice și nu numai), cine credeți?, domnul Niculae... Ne dumirim, așadar, însă dincolo de deslușirea surprizei de la alegeri ne alegem și cu altceva: la LPF chiar pare să bată vânt nou.
Iorgulescu a început să schimbe echipa. Suntem
scutiți de acum și de prezența septuagenarului cu aere de intelectual și apucături de crai bătrân care i-a ținut amar de ani spatele lui Dragomir. A fost numit Mitran pentru imagine/comunicare (poate că, totuși, ofițerul de presă Adrian Ionescu nu va fi scos un fel de Acar Păun). Se intenționează aducerea unui
Collina în fruntea comisiei de arbitri. Dar nu numai schema de funcțiuni e preocuparea noului președinte, instituirea unui fond de ajutorare a foștilor fotbaliștilor de marcă ajunși în situații critice reprezentând un exemplu de inițiative demne de tot respectul.
E de dorit și, sau poate mai ales, detensionarea climatului din fenomen. Cele mai proaspete, imunde bălăcăreli repun pe tapet necesitatea purei și simplei respectări a regulamentelor, în textele cărora se specifică inclusiv cine, unde, cum dă declarații despre joc. A accepta pe mai departe atacurile la persoană, circul făcut de unii antrenori sau conducători pe marginea terenurilor, acuzele la adresa arbitrilor aduse
la cald de către tehnicieni, bizarul dublu rol angajat de club-comentator tv ș.a.m.d înseamnă rămânerea, dacă nu scufundarea totală, în mocirla ce a împresurat fotbalul nostru.
Sunt semne de schimbare, dar sperăm să fie una nu doar așa, pe ici-pe colo, ci chiar în părțile esențiale!
George PLAURIAN