Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a anunțat luni, după ultima ședință a Comitetului executiv din acest an, că Guvernul României a aprobat printr-o hotărâre de guvern candidatura României și a Capitalei la organizarea unui pachet de meciuri din cadrul Campionatului European ediția 2020.
"Am informat Comitetul executiv și vă comunic că în ședința de guvern s-a aprobat ca Bucureștiul și România să fie candidate pentru organizarea Campionatului European într-unul dintre cele 13 programe. Pentru România, pentru București, pentru imaginea României și pentru fotbalul românesc este o decizie excepțională și la acest parcurs, prin hotărârea respectivă vor participa în grupul de lucru aproximativ 15 ministere, sub coordonarea lui Gabriel Oprea, vice prim-ministru. România are șanse reale, dacă știe să-și facă lecțiile. Tocmai de aceea cred eu că prin desemnarea dlui Gabriel Oprea lucrurile vor merge foarte bine", a declarat Mircea Sandu, cu prilejul unei conferințe de presă.
Până în luna aprilie 2014, FRF va trebui să întocmească documentația necesară și fie semnate contractele ce sunt incluse în dosarul de candidatură, iar apoi până în luna septembrie vor avea loc o serie de inspecții ale UEFA. În luna septembrie se va lua o decizie privind cele 13 pachete de jocuri ce vor fi atribuite unui număr de 13 orașe din Europa.