Onoarea e pentru învingători, desigur. Dar ea se cuvine și celor ce termină un
ciclu fără înfrângere, nu? Deci, dacă nu ne putem scoate pălăriile din motive de frigăraie ce ne înconjoară la ore de jughinit porcii în egală proporție cu rezervele determinate de nivelul & îmbârligăturile fotbalului de la noi (până apoi), măcar la o
reverență au dreptul jucătorii și oamenii de staff ai Astrei și Stelei. Prima a făcut sezonul vieții ei deloc lungi și cu destule momente bizare - de la actul de fondare modernă până la acțiunea de originală
transhumanță fotbalistică-, făcând
pohta ce a pohtit nababul său și al întregii noastre țărișoare, strecurându-se, cum-necum, taman în vârful ierarhiei. Cealaltă echipă își egalează recordul după un sfert de veac, încheind fără înfrângere (tot... cum-necum, mai cu noroc, mai cu câte un închis de ochi din partea arbitrilor), cu finalul incontestabil onorabil al celor patru puncte din disputa directă și posibilitatea recuperării handicapului actual în restanțe.
Dezonoarea și-au asigurat-o cei ce au înveninat atmosfera din jurul
dublei pentru fruntea clasamentului. De la invenctivele, apropourile,
miștourile ieftine la microfoane s-a ajuns la incredibila imagine de oraș sub sediu conferită târgului de la Dunăre în ziua în care Giurgiul și întreg Teleormanul păreau să trăiască numai pentru o revanșă cu orice preț. Și, cum răzbunarea nu s-a săvârșit - cu toate măsurile de blocare de suporteri steliști sau a primelor de nivelul
ChL, în ciuda bunăvoinței arbitrului "de casă" -, rezultă că declarațiile sforăitoare despre marea proprie valoare nu au fost decât biete
fâsuri produse de conducerea ploieștenilor giurgiuveni. De-abia acum, după ratarea revanșei, acest Abramovich care este (sau se visează) al fotbalului românesc
a dat pe goarnă știre despre necesară înlocuire a nu mai puțin de patru titulari, ceea ce înseamnă un procentaj uimitor pentru ditamai liderul!
Până la urmă, onoarea se câștigă, ca și meciul, pe teren. Steaua și-a atras-o la căderea cortinei prin jocul de ansamblu superior, lăsându-le "astralilor" satisfacția platonică a marcării celor mai frumoase goluri în cele două partide, pe lângă faptul concret de a privi o iarnă întreagă - ca niciodată - de sus la toată adunarea din
L1. În rest, la marginea ierbii, totul e, ar trebui să fie!, doar tăcere, pentru ca vitejii microfoanelor să nu se facă singuri de ocară...
George PLAURIN