Ca o întruchipare vie și nepieritoare a lui Hopa Mitică (nu se sparge, nu se strică, nu?)
care este, trimisul la pensie de lux din vârful LPF rămâne un preferat al presei. Aproape că nu-i zi de la Dumnezeu fără ca
ex-preșul să nu-și exercite, pe mai departe, dreptul la opinie, că doar el le știe pe toate din cele ce-au fost și cele ce mâine se vor petrece, sigur-sigur, prin fotbalul pe care l-a păstorit amar de ani. Cuvântă omul cu aceeași voluptate despre orice la microfoanele înnebunite după audiența pe care căpitanul de miliție o face și când glăsuiește - în limbaj pur tehnic, să avem pardon !- pe seama transferurilor iminente, și când continuă să dezvăluie din
îmbârligăturile domeniului. Doar că acum, debarcat însă asigurat prin salarii anticipate egale cu venitul pe zeci de ani ale unui salariat oarecare, cvasiseptuagenarul se simte eliberat de rigorile
legii tăcerii, demonstrând cum expresia adesea folosită de el "mă doare-n pălărie" chiar nu-i vorbă-n vânt.
Cea mai proaspătă manifestare de Oracol din Bălcești constituie un virulent atac la ce-a fost și probabil se va produce în fruntea Federației. Dacă înainte punea ca nimeni altul
batista pe țambal în mai toate împrejurările, ca slujbașul bine instruit să nu-și contrazică șeful (de la județeana de partid, de la
interne sau FRF), la primele Sărbători în care nu mai simte sub posterior deliciul și privațiunea scaunului de conducător Hopa Mitică se dezlănțuie: Nașul
a orchestrat tot valul schimbărilor, iar cei ce vor veni Casa fotbalului vor fi, cu o excepție,
marionetele sale!?!
Că are omulețul numeroase frustrări vizavi de încă șeful fotbalului și, în fine, le poate
degaja în spațiul public - așa ceva mai treacă-meargă, poate fi de înțeles, deși, după ce i-ai pupat mâna, nașu-i naș, vorba aia, și-n șanț (eu unul mi-l voi respecta mereu, chiar de nu mă mai recunoaște de fin). Însă tendința de a
desființa un candidat, cel mai bine cotat, la conducerea FRF apare mai mult decât nelalocul ei. Ea este imorală, venind tocmai dinspre insul care a profitat din plin de performanțele generației lui Gică Popescu, pe sudoarea căreia, între altele, a fost plimbat precum moaștele sfinte prin toate colțurile pământului, ca invitat de lux pentru rolul de băgător de seamă (covârșitoarea majoritate a coechipierilor fostului căpitan al Barcelonei părăsiseră
parohia LPF). Totodată, afirmând că Popescu ar fi doar "un băiat înalt și prezentabil", iar în rest un nimic în management, DD se vâră, e tare limpede!, în vâltoarea unei bătălii electorale de care, teoretic, ar trebui să-l ... doară-n pălărie. Știind însă cum e cu teoria, adică practica ne omoară, recentul atac îl dezvăluie pe
ex-preșul Ligii nu numai ca pe un însetat de răzbunare: nu cumva, bazându-se pe influența asupra foștilor copărtași la facerea ițelor nedezlegate, va lupta el (mai pe față, mai pe dos) pentru un alt candidat, care să-i asigure apoi un locșor la căldurica federației?
Este doar o întrebare, pentru că, nu-i așa?, nu iese fum fără foc.
George PLURIAN