Să nu ne lăsăm înșelați de imaginea bucolică, de gura sobei, a perioadei imediate de după Sărbători: fotbalul nu stă pe loc nici când terenurile suspină de dorul crampoanelor, iar
omuleții săi au încă sarmaua-n gât și multe damfuri la purtător, angați inclusiv în festivaluri de rock & porc (precum matematicianul cu fire de trubadur Pustai). Nu se joacă în iarbă, doar prin culise cât mai ferite de ochii și urechile mediei, însă atacurile și contraatacurile sunt uneori mai aprige decât orice talpă pusă la firul ierbii. E vremea în care președinții de club și impresarii apar mai importanți pe
teren și ca Messi sau Leo-pardul Ronaldo (formulare tipică pentru inspirația nestinsă a maestrului Cosașu) - acum își justifică, sau nu, toți Becali, Manea, MM, Mureșan, Vamă, orice Ană sau Marie stipendiile de Rolls Royce și Paco Rabanne.
Transfer e cuvântul perioadei, declinat oriunde există suflet de microbist sensibilizat de actuala stare a fotbalului nostru, aflat într-un regres evidențiat, de pildă, de un campion al României provenit dintre veneticii plaiului mioritic, portughezul Nuno Claro remarcând și faptul că se joacă nu numai pe gazon, și scăderea dramatică a numărului de pretendente la podium. Se anunță mari
mișcări de trupe, cele mai spectaculoase fiind, ca de regulă și din păcate, la capitolul plecări. Steaua e prima vizată, cu căpitanul sau portarul pe tot mai sigur picior de plecare, dar și Eric s-a săturat să aștepte naționalizarea, dar și Rapidul e-n prag de
export masiv în cazul nerealizării proaspăt anunțatului plan de predare către investitori mai potenți decât ciudatul cuplu Cristescu-Zamfir.
Cu ce ne-am alege la schimb? Păi tocmai asta e buba care ne doare, că până și controversata revenire a lui Mutu pare o "bombă" răsuflată.
Repatrierea unui Alibec, amenințat cu înscrierea în categoria "născut talent, mort speranță", a ajuns cap de afiș pe piața de iarnă. Se vehiculează nume din țara lui Pele și a turneului final pentru care ne-au dat interzis grecii (sau mai degrabă ne-am dat singuri peste picioare...), însă ce
marfă de soi izbăvitor viitorului fotbalului românesc poate fi un fundaș de peste 30 de ani?!? Prea puțin, dacă nu aproape deloc, ni se dau de știre noutăți despre promovări de tineri autohtoni la trupele de frunte. De ajuns să privim la
moțul ierarhiei: liderul nu are nici un titular din grădină proprie, iar situația aceasta bizară e și veche, și simptomatică pentru protagonistele din
L1.
Cu o asemenea mentalitate ce se acutizează neîncetat, adevărații - singurii! - câștigători ai perioadei de fotbal jucat la gura sobei vor fi fiind tot trăitorii în puf ai fenomenului. Mai mult ca sigur, agenții de jucători și președinții de cluburi își vor freca mâinile urmărind umflarea conturilor personale, în vreme ce muritorii de rând din preajma terenurilor rămânem cu nădejdea revigorii amânată până la Sfântu' Așteaptă și după actuala perioadă de declinare a substantivului transfer.
S-a afirmat de atâtea ori că salvarea de la diluarea valorică neîncetată a campionatului poate veni numai de la înlocuirea, sau măcar amendarea, politicii de
importuri de no name cu reîntoarcerea la obârșii prin reconsiderarea centrelor de copii și juniori. S-a spus doar și nu s-a făcut nimic, deși măsuri chiar forțate - de genul obligativității folosirii meci de meci a (măcar) unui jucător format în pepinieră proprie, a existenței echipelor de tineret ș.a.m.d - sunt la îndemână. Mulțumindu-ne să acceptăm că fotbalul e tot mai apăsător numai o afacere, că astea-s vremurile și nu avem ce face, vom trăi mult și bine visând la cai verzi pe pereți și privind doar la televizor fotbalul mare...
George PLAURIAN