Am crezut că
marea debarcare dinspre finele anului trecut îl va fi făcut să priceapă ceva din expresia populară "și-a trăit traiul și și-a mâncat mălaiul" (în fotbal). Fie și numai cei o sută cincizeci de mii - de euroi, nu de lei pricăjiți! - primiți drept salarii compensatorii pentru închis gura, că altfel nu le realizăm menirea, puteau asigura bătrânețea îndestulătoare unui septuagenar de rând. Dar cine se crede oracol și-i înnebunit după microfoane n-are cum să accepte statutul pe pensionar oarecare și se dă peste cap, precum Hopa Mitică, pentru a mai fi băgat în seamă ca pe vremea când nimic nu se mișca prin fotbal fără știința și blagoslovirea sa.
Cum-necum (chiar așa - oare cum?), a apărut într-o emisiune de divertisment spre a reitera nației, a mia oară, cât de important este să deții o nevastă
cu cap. Însă asta mai treacă-meargă , poate fi de folos eventualilor telespectatori, cărora li s-a propovăduit să fie atenți la ce spune, nu la ce face popa. Problema e că pensionarul de lux al LPF refuză să rămână
afară din cărți și nu-i zi de la Dumnezeu fără o... mitică luare de poziție împotriva unui anume candidat la șefia federației.
Un articol din singurul rămas între cotidianele sportive (mai ieri aveam trei-patru !) concluzionează tranșant despre cine trage sforile la președinție. Cin' să fie, cin’ să fie? - ghici ghicitoarea mea. E limpede pentru orișicare dintre cei cât de cât inițiați, dar Ovidiu Ioanițoaia o și argumentează.
Starostele breslei gazetărești din domeniu analizează nu doar cu competența condeierului strălucit, afirmațiile sale fiind de luat în seamă și prin prisma cunoașterii la perfecție a subiectului. Se cunoaște cu
proepinentul de vreo patru decenii, au fost mână-n mână la primul ziar particular de sport și, adaugă cunoscătorii, nu numai la publicația
roșie.
Citindu-l pe celebrul publicist, poți înțelege pe de-a-ntregul ce-l mână pe
debarcat în luptă, setea de răzbunare pe cei ce-au cutezat să-l elimine din sistem avându-l ca țintă principală pe actualul șef de la Casa Fotbalului. Iar cum echipa
Baciului e susținută de acesta, dă-i și luptă cu ea, Mitică mamă! Și uite așa, gura tot nu-i tace, spre satisfacția
alergătorilor după audiență cu orice preț. O satisfacție care e reciprocă. Cum rămâne însă cu aceea a mulțimii ce mai speră încă într-o adevărată schimbare ăn bine? La întrebarea asta nimeni nu are un răspuns...
George PLAURIAN