A fost și este
o figură în fotbalul nostru, iar asta nu fiindcă a făcut un gest unic, arătând anumite părți corporale către fiul dictatorului, în văzul unui stadion plin. A cucerit trofee naționale ca jucător și antrenor, a fost semifinalist european, și-a trecut în palmares 55 de meciuri în națională, dar afirmă nonșalant că nu a fost vreun geniu, ci doar un rob al muncii, de zi cu zi, ba chiar secundă de secundă...
El, celebrul
Fălcos care lua în serios până și o miuță cu amatori (am simțit pe propria piele cum
punea osul în orice împrejurare, de parcă și un chibiț nimerit în ghete ar putea fi Messi sau Ronaldo), anunță că nu intră în jocul pentru șefia federației, deși "m-au sunat mai mulți patroni de club să îmi spună că mă vor susține". Își vede lungul nasului, se mulțumește omul cu ceea ce știe să facă mai bine– așa am putea conchide și gata, adio dar rămânem cu tine, Ioan Andone, poate mai pui puțină istorie fotbalistică lângă faptele remarcabile de la Corvinul, Dinamo, CFR sau ca "tricolor".
Însă ceva a apărut cu totul ieșit din comun în contextul acestui anunț, făcut la Dolce Sport. Da, oameni buni, niciunul dintre cei ce i-ar fi fost contracandidați nu a fost înjurat, contestat, măcar criticat un pic, acolo! După Ando, fiecare vine cu argumente: Popescu nu poate fi condus, este un tip care știe ce vrea; Avram s-a dovedit un bun manager și-i un adversar redutabil; Burleanu are un proiect de luat în seamă; Pușcaș cunoaște fenomenul din calitate de jucător bun, dar și de conducător. Și a ținut să atragă doar atenția că nu-i ușor pentru oricare să vină după Mircea Sandu, "care a făcut multe lucruri bune", enumerând realizările
Nașului.
Într-o lume bântuită de pizmă, în care interesele personale și de grup declanșează atacuri sub centură nu o dată aiuritoare, Ando pare
din alt film, iar mesajul lui sună cu totul aparte, dacă nu de-a dreptul bizar. Vine ca o lecție despre uitatul fair-play ce s-ar cuveni caracteristic oricărui
joc, fie acesta unul de-a candidatura la o importantă funcție.
George PLAURIAN