Euro 2016 va fi principalul punct pe ordinea de zi a Comitetului Executiv al Uniunii Europene de Fotbal, care începe joi și se va încheia vineri la Nyon (Elveția), dar una dintre temele de atracție ale conferinței de presă a președintelui Michel Platini de după lucrări va fi eventuala candidatură a actualului șef al forului continental la președinția Federației internaționale, alegerile fiind programate în 2015.
Această din urmă temă a devenit și mai actuală după ce Jerome Champagne, fost vicesecretar general al FIFA, și-a anunțat luni candidatura la președinția Federației internaționale de fotbal în 2015. Prim postulant declarat, el a lansat astfel o campanie, dar a și precizat că, dacă actualul președinte Joseph Blatter va candida, nu va continua lupta. Astfel, comentatorul agenției France Presse apreciază că Jerome Champagne ar putea fi, de fapt, "un obstacol în calea altor candidați potențiali, precum Jerome Valcke, actualul secretar general al FIFA, sau Platini, președinte UEFA și piesă dominantă pe tabla de șah".
În ce privește Euro, organizat între 10 iunie și 10 iulie 2016, acesta va fi primul din istorie cu 24 de echipe, față de 16 în trecut. Calificările, programate între septembrie 2014 și octombrie 2015, vor avea un sistem inedit, în multe privințe.
Tragerea la sorți, care va avea loc la Nisa pe 23 februarie, va determina, astfel, o repartiție în 9 grupe de câte 6 echipe (UEFA este alcătuită, acum, din 54 de federații după integrarea Gibraltarului). Franța, țară gazdă, este calificată din oficiu, astfel că vor fi 53 de naționale la tragerea la sorți. Dar Franța va fi automat plasată în singura grupă de 5 care va rămâne în timpul tragerii la sorți. În schimb, meciurile selecționatei "Cocoșului galic" (și cele ale adversarilor) nu vor conta, evident, și vor fi considerate meciuri amicale.
Capii de serie la tragerea la sorți pentru calificări, care vor fi oficializați vineri, ar trebui să fie Spania, Germania, Olanda, Italia, Anglia, Portugalia, Rusia și Bosnia, fiind determinați prin intermediul unui indice care cuprinde în proporție de 20 la sută rezultatele legate de Mondialul-2010 (calificări și turneu final), 40 la sută cele legate de Euro-2012 (calificări și turneul final) și 40 la sută cele legate de eliminatoriile Mondialului-2014.
Comitetul Executiv va determina, de asemenea, echipele care nu se vor putea întâlni în calificări din motive geopolitice, precum Armenia și Azerbaidjan sau Spania și Gibraltar.
Datele calendarului calificărilor sunt de pe acum cunoscute, de la precedentul Comitet Executiv de la Bilbao, din decembrie. Cu scopul de a permite "spectatorilor să vadă mai multe meciuri în direct", "săptămâna de fotbal" ar putea să se întindă de joi până marți, inclusiv. În săptămânile "cu 2 partide, echipele vor juca joi/duminică, vineri/luni sau sâmbătă/marți".
Calendarul turneului final din vara lui 2016 va fi anunțat, de asemenea, vineri. Orașele care vor găzdui jocurile ar urma să fie astfel cunoscute. Primele 2 echipe din fiecare grupă de calificare și cea mai bună de pe locul 3 din toate grupele se vor califica direct pentru Euro 2016. Celelalte 8 formații de pe locul 3 vor juca în baraje (turul între 12 și 14 noiembrie 2015; returul, în perioada 15-17 noiembrie 2015), pentru ultimele 4 locuri.
Astfel, vor fi 23 de calificate, la care se adaugă Franța. Tragerea la sorți a turneului final va avea loc la Paris, pe 12 decembrie 2015 și va stabili 6 grupe de câte 4 naționale.