Aruncat în cele din urmă ca o măsea stricată din lumea în care s-a închipuit de neînlocuit, propovăduitorul
genialei formule "mă doare-n pălărie" (obiect vestimentar pe care-l schimbă mai des decât ciorapii la care doar visa în copilăria-i amărâtă) nu se poate împăca și pace cu statutul de trimis în afara terenului unde s-a simțit ca știuca în apă. Ar putea fi mulțumit cu ce-a agonisit din iarba pe care aproape că nu a simțit-o sub crampoane, trezindu-se direct în pantofi de șef de fotbaliști. S-ar cuveni să se adapteze stării de septuagenar, să stea să-și numere banii și anii, să se preocupe de afaceri sau nepoți, să își vadă de afecțiunile la șale sau prin părțile sexuale. Dar ți-ai găsit să-și primească demn înfrângerea, fie ea atât de târzie, un ditamai
fost boss de cluburi și ligă, bișnițar autodeclarat în comunism, businessman patentat în capitalism, milițian și politician, etc & etc?
Ce mama mă-sii (altă expresie preferată de 'mnelui), cum să-i pretindem să accepte că și-a trăit traiul și și-a mâncat mălaiul în fotbal?!
Cei care au crezut că, oferindu-i
compensatorii exorbitante, îi vor oferi liniștea materială și-i vor stopa diareea verbală, s-au înșelat amarnic. Deși nu mai e acela de la Ligă, vestitul Mitică continuă să se dea în stambă organizând conferințe de presă (în ce calitate, numai Dumnezeu poate pricepe), apărând cam la fel de des la canale, lansând un site ce se dovedește fidel continuator al "liniei" abjectei publicații de atacuri la persoană, pe care a patronat-o după ce impusese - ce e al lui e pus deoparte - onorabilul Sportul
roșu.
Și-a botezat recenta apariție electronică după supranumele primit ca prevestitor a tot ce mișcă în fotbal, deținător de adevăruri absolute. A anunțat dezvăluiri de senzație și omenirea întreagă o fi sperat să afle noi amănunte despre arta blaturilor sau a gudurării pe lângă
Ceaușești, Bărbulești, Postelnici, Vadimi, Băsești. Sau: cât a costat Cupa României câștigată de vâlceni cu el, bineînțeles!, președinte; cum se impunea cu Victoria la ordin de sus; care era secretul primirii aprobării de a înlocui un avion prea mic pentru masiva
prăduială de niscaiva nenumărate sobe cu gaz și baloturi de rarități în comerțul atohton, ocazionată de vreun meci prin lumea liberă de altădată; ș.a.m.d.
Cel puțin deocamdată însă, nimic din toate acestea. Poate le păstrează pentru cartea pe care se laudă că a și scris-o, dar nu publică antum fiindcă ar fi
prea tare și nu vrea să facă rău apropiaților. Până acum, se simte de la o poștă mai degrabă dorința de răzbunare pe cei ce i-au arătat cartonașul roșu sau au cutezat să-l atingă
la interes (vezi cazul Mititelu). Deunăzi, a anunțat publicarea unei stenograme cutremurătoare, ceea ce a generat o febrilă așteptare printre microbiști. Când colo, bomba se dovedește doar un mare fâs de pe la începutul articolașului, în care autorul - sau numai semnatarul ?- Dragomir își reiterează șmecheria proverbială, având prudența de a preciza că reproduce
o discuție "ca într-o stenogramă cu mici marje de eroare". Conținutul nu-i altceva decât reluarea și reunirea unor idei exprimate în campania electorală pentru șefia federației, iar despre stilul
compunerii nici nu are rost să discutăm (a fi proprietar de gazete e cu totul altceva decât a face gazetărie).
O singură nedumerire rămâne profundă: să fi putut pătrunde vreo zburătoare cu microfon prin ușa capitonată a biroului
Nașului sau chiar să aibă urechi pereții acestuia? Dar să fim serioși - până nu iese cu dovada, propovăduitorul durerii în pălărie nu are cum să fie luat în serios. Abia când va prezenta înregistrarea Hopa Mitică mai poate fi luat în seamă. Până atunci (azi, mâine sau la Paștele Cailor), ar face bine să nu ne mai aiurască de cap, dorindu-i în schimb somn ușor în siestele obligatorii de după-amiază... și noapte bună, copii!
George PLAURIAN