Preşedintele de onoare al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, vineri, că a decis în urmă cu patru ani scoaterea diurnelor pentru loturile de juniori şi înlocuirea acestora cu prime de calificare la turneele finale, deoarece echipele nu obţin performanţe.
"Decizia e luată de vreo patru ani. Am luat această decizie pentru că nu au obţinut nicio performanţă, în afară de o calificare a lui Văsâi în Serbia, în 2011. În rest, nu s-au calificat la niciun turneu final, în 2011 am organizat noi Campionatul European sub 19 ani. Nu vorbim de economii, ce economii să faci? Le dai 10-12 dolari pe zi, nu era o mare economie, dar ca să-i capacitez, să dea totul pe teren, să se califice. De aceea am luat această decizie. În sfârşit, fiecare are un proiect, eu pe ăsta l-am avut şi l-am aplicat", a spus, pentru Mediafax, Mircea Sandu.
Mircea Sandu a afirmat că renunţarea la diurne a fost inspirată din modelul scandinav. "Ca să fiu sincer, am decis suspendarea acestor diurne, pentru că am o experienţă cu ţările scandinave, unde inclusiv echipa Danemarcei, după ce a câştigat Campionatul European a luat vreo 15.000 de dolari. Ei sunt formaţi în spiritul sportiv şi nu în spiritul material. Deocamdată ei nu produc nimic, tot ceea ce se produce, produce echipa naţională şi ce mai produce administraţia. Deocamdată ei nu au niciun merit. Nu mai suntem pe timpul comuniştilor că ne bucurăm pentru doi dolari pe zi. Eu am transferat plata diurnei în plata performanţei, adică vă calificaţi la turneul final, aveţi 5.000 de euro. Faceţi performanţă şi vă luaţi drepturile la performanţă", a completat Sandu.