Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Flavius Stoican, a declarat, după remiza din meciul cu Petrolul Ploieşti, scor 2-2, că îi pare rău pentru ieşirea nervoasă din finalul primei reprize în urma căreia a fost trimis în tribună de arbitrul Radu Petrescu
.
"Am trăit la intensitate maximă partida, pentru că doream să le facem față celor de la Petrolul. Ploieștenii au jucători de calitate, cum este mai ales Albin și poate și de aici reacția mea. Ce am făcut nu mă caracterizează şi îmi pare rău pentru ieşirea nervoasă din finalul primei reprize. Am întâlnit o echipă bună şi nu am fost cu nimic mai prejos. Am revenit de două ori după ce am fost conduşi, jucătorii au dat dovadă de caracter. Ne batem până la sfârşitul campionatului pentru locul 4. Am întâlnit o echipă bună, am revenit de la 0-1, cu acea execuție senzațională a lui Bărboianu, apoi de la 1-2, cu o urcare în atac a lui Grecu și o centrare de gol. De aceea, vreau să-i felicit pe cei doi pentru că ambii au trecut prin vremuri grele. Orice punct contează pentru noi, ne vom bate până la final campionatului cu fiecare echipă angrenată în lupta pentru locul 4", a spus Stoican.
Echipa Petrolul Ploieşti a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 2-2 (2-1), cu formaţia Dinamo Bucureşti, într-un meci din
etapa a 25-a a Ligii 1. Golurile gazdelor au fost marcate de Juan Ángel Albín (4 din penalty şi 34), în timp ce pentru oaspeţi au înscris Ştefan Bărboianu (10) şi Guilherme Haubert (53 autogol).
Antrenorul dinamovist Flavius Stoican a fost trimis în tribune, în minutul 45+2, după ce a intrat pe teren şi a protestat vehement cerând un penalty pentru formaţia sa. Iniţial, Stoican nu a dorit să urce în tribună, iar partida a fost întreruptă aproximativ două minute.