Căpitanul echipei Dinamo, Dragoş Grigore, a declarat, marţi, că jucătorii antrenaţi de Flavius Stoican vor intra la returul
semifinalei Cupei României cu Steaua pentru a întoarce rezultatul şi a face o surpriză tuturor, în ciuda înfrângerii din tur, scor 2-5.
"Ştim că ne va aştepta un meci dificil. Vom intra pe teren să întoarcem rezultatul şi să facem o surpriză tuturor. Îmi doresc mai mult o calificare, nu contează cine înscrie. Să dea Dumnezeu să fie mai mulţi marcatori şi să ne bucurăm la finalul meciului", a spus Grigore.
Dragoş Grigore şi Valentin Lazăr au vândut, marţi, la casele de bilete ale stadionului "Dinamo", tichete de acces la partida din 17 aprilie.
"Dacă am fi siguri că stadionul ar fi plin, ar merita orice sacrificiu şi am sta aici mult timp ca să vindem toate biletele. Ne dorim să vină mulţi dinamovişti la meci. Îi aşteptăm în număr cât mai mare la stadion şi ne vor ajuta foarte mult. Dinamo poate umple orice stadion", a completat Grigore.
Dragoş Grigore a afirmat că a fost ciudat ca antrenorul Flavius Stoican să nu stea pe bancă din cauza unei suspendări.
"E oarecum ciudat să nu fie pe bancă, dar îl aşteptăm să revină cât mai repede, pentru că ne este de folos, dar sunt convins că a văzut mai bine din tribună cum am jucat", a adăugat Grigore.
Jucătorul dinamovist a menţionat că se bucură de faptul că antrenorul echipei Steaua, Laurenţiu Reghecampf, îl doreşte pentru un transfer, însă a precizat că vrea să se transfere în străinătate, iar în ţară să evolueze pentru gruparea "alb-roşie".
"Nu am văzut nicio listă a antrenorilor de la Steaua. Mă bucur că îmi apreciază calităţile. De George Ţucudean nu ştiu ce opţiuni are pe viitor. E dreptul lui să-şi aleagă viitorul şi cariera. Eu îmi doresc să joc la Dinamo în ţară şi apoi să plec în străinătate", a explicat Grigore.
Mijlocaşul Valentin Lazăr s-a arătat surprins că a reuşit să vândă mai multe bilete decât Dragoş Grigore.
"Spre surprinderea mea, am reuşit să dau ceva bilete. Un domn chiar a luat 15 bilete la tribuna a doua. E o sumă frumuşică şi sper să se umple stadionul, să facem un meci bun şi să ne încântăm suporterii. I-am luat faţa căpitanului, am dat 15, iar căpitanul doar 10. În campionat sper să-l ajung la numărul de goluri şi să ne îndeplinim obiectivele", a subliniat Grigore.
Valentin Lazăr este optimist înaintea returului cu Steaua, susţinând că nimic nu este imposibil în acest sport.
"În fotbal nu e imposibil nimic. Vrem să facem un meci care să ne califice mai departe", a mai spus Lazăr.
Valentin Lazăr nu crede că atacantul George Ţucudean se va transfera la Steaua.
"Nu sunt eu în măsură să vorbesc de Ţucudean, pentru că fiecare ştie mai bine ce are de făcut cu viaţa lui. Sincer, nu l-aş vedea în tricoul lui Steaua, pentru că ştiu că e un dinamovist convins", a conchis Lazăr.