Antrenorul echipei Petrolul Ploieşti, Răzvan Lucescu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa are un mic avantaj în meciul retur cu Astra Giurgiu din
semifinalele Cupei României, deoarece orice remiză în afară de 0-0 îi asigură calificarea
.
"Va fi presiune pentru toată lumea, se joacă pentru un loc în finală, dar presiunea mai mare cred că este pentru ei. Mă aştept la un meci echilibrat. Noi suntem în ascensiune, Astra a avut ceva probleme, dar nu cred că a menajat jucători contra Chiajnei, erau în joc trei puncte, aşa a gândit antrenorul pentru acel meci. Plecăm cu un uşor avantaj deoarece orice egal în afară de 0-0 ne asigură calificarea. Vom încerca să marcăm şi să câştigăm. Am exersat penaltiurile mai mult sub o formă de a relaxa echipa. Dacă se va ajunge acolo, cei care vor executa vor fi decişi în funcţie de mai multe considerente", a spus Lucescu.
Tehnicianul ploieştenilor a afirmat că jucătorii nu mai au nevoie de nicio motivare înaintea unui astfel de meci:
"Nu mai este nevoie de o motivare suplimentară, după acest meci este finala cu trofeul pe masă. Poate Dinu Gheorghe a glumit când a spus că ştie echipa noastră de start sau doar a vrut să creeze presiune. Eu cred foarte mult în jucătorii care vor fi în teren, dar şi în cei de pe bancă. Sunt momente în care rezultatele sunt menţinute sau întoarse de cei de pe bancă. Mie îmi convine când mi se spune 'Mister X', însemană că sunt imbatabil. Atât ca jucător, cât şi ca antrenor am amintiri plăcute din meciurile cu Astra".
La meciul de la Giurgiu, Răzvan Lucescu nu poate conta pe Mustivar (suspendat), Mutu şi Marinescu (ambii în recuperare).
Partida Astra Giurgiu - Petrolul Ploieşti, din manşa secundă a semifinalelor Cupei României, se va disputa miercuri, de la ora 20:30. În tur, la Ploieşti, cele două formaţii au terminat la egalitate, scor 0-0.