Cum Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă-n traistă, trupa belferului de Zimnicea n-a știut sau n-a putut să speculeze atuul moral al calificării cu noroc în finala Cupei. A pierdut la Dinamo, ceea ce nu ar fi neapărat o tragedie (mai ales că patronul Astrei și-a recunoscut dintotdeauna culoarea roș-albă din vene) dacă ar fi arătat ceva-ceva din alura unui vicelider, ajuns în premieră națională și mondială într-un act decisiv al fotbalului. Însă, vorba lui Ioan Niculae, "atitudinea echipei n-a fost nici măcar de amical", a părut "moartă complet". Și întrucât același personaj iute la mânie s-a reținut de la demolări individuale numai pe motiv de zi sfântă la creștini, strecurând totuși o aluzie la un alt început din vară, ar cam fi cazul ca supranumitul
Flocea să se dea bine iar pe lângă Pițurcă - pricepeți dumneavoastră cum devine chestiunea la clubul în care se schimbă și domiciliul, darămite antrenorul (Isăilă știe, Sinescu, Rednic, Șumudică, Stelea, Stoichiță, Barbu, Selymes - așișderea, dar și
nume de prin Italia sau Portugalia).
Steaua se poate socoti astfel pe deplin lipsită de griji, Petrolul reintră în cărțile pentru locul 2. Pe seama finalului de campionat mai avem însă ceva vreme de chibițat, acum și aici e momentul unei alunecări dincolo de tărâmul cu șut și gol. Ne obligă superba calificare a naționalei de tenis (la fete, că băieții se prezintă mai onorabil în concursuri de cultură generală, cum a demonstrat Tecău la "Vrei să fii milionar?", decât în cele cu rachete pământene). Retrăim vremurile faste ale trioului Virginia Ruzici, Florența Mihai, Mariana Simionescu-Borg grație Simonei Halep și Soranei Cîrstea, Monicăi Niculescu și Irinei Begu. Vazându-și fiecare, după puteri, de bani și faimă personale, aceste fete s-au strans sub culorile reprezentativei cu aceeași ambiție arătată în turneele individuale, ba chiar cu plusul de dăruire indispensabil prestațiilor remarcabile ale celei mai iubite Echipe. Admirația și sprijinul publicului le-au făcut să se simtă, cu adevărat, Acasă pentru o victorie de răsunet, asupra unor sârboaice de top.
Doar idolul lor și al întregului tenis românesc a avut ceva de reproșat, declarând pur și simplu că nu o se se mai uite niciodată la meciuri de fete, după ce Sorana l-a trecut prin prea mari emoții! Cu tot respectul pentru Ilie Năstase (și cu credința că oricum nu-și va ține acest legământ), noi le mulțumim fără rezerve fetelor din naționala României - la mai mare, distinse domnișoare!
George PLAURIAN