O convorbire cu vechiul și onorabilul om de fotbal Marcel Iancu nu se reduce la noi nedumeriri vizavi de litigiul său cu clubul Astra, care se tot prelungește pe cărările întortocheate ale justiției de la noi, depășind 4 (patru!) ani - deși este unul de muncă, presupunând celeritate mai ceva decât în alte spețe. Firește însă, subiectele se învârt în jurul avatarurilor Craiovei sale, unul pornind de la o constatare a dumisale: "Aud comentatori de televiziuni care anticipează finala Cupei vorbind și despre performerii acesteia, dar numele lui Donose nu este pomenit. O fi cumva la index?".
Într-adevăr, în lumea asta atât de grăbită parcă nu mai e timp și loc pentru modele adevărate. Cum chiar a fost, la viața lui cu peste două decenii ca jucător, moldoveanul oltenizat la ordin (e fiu de ofițer ce schimba garnizoanele), de vreme ce a fost supranumit
metronomul Universității, locomotivă, ba chiar...
Pele al Craiovei!
Care-i treaba cu Cupa? Una oarecare doar pentru "urechiștii" din lumea microfoanelor sau scrisului sportiv. În realitate, Costică Donose e un nume de mare performer al competiției, punând mâna pe trofeu de nu mai puțin de 5 (cinci) ori, între care o dată în echipamentul Chimiei Râmnicu-Vâlcea. În rest, cariera blondului mijlocaș se confundă, practic, cu a Craiovei Maxima, cu care a câștigat și două titluri de campion, având și 26 de meciuri în cupe europene. Dintre acestea din urmă, "vârful" l-a reprezentat memorabilul 0-0 de la Lisabona, când a dat mâna - ca între căpitani de echipă - cu perla Mozambicului, regretatul Eusebio.
A apărut de aproape 400 de ori pe prima scenă a fotbalului nostru, dar asemenea celebrului său coleg Oblemenco nu a jucat
sub tricolor, fiind nevoit să se mulțumească cu cele 55 de prezențe în selecționatele de juniori și olimpică. După ce a pus în cui ghetele
cu lipici la minge, a devenit antrenor, a lucrat și ca economist sau manager de securitate. Un club specializat în fotbal juvenil, de care se ocupă fiul său, îi poartă numele. Însă toată experiența, întreaga competență adunate într-o viață de om dăruit de fotbal și dăruită acestuia au fost prea puțin luate în seamă (Adrian Mititelu, de exemplu, a preferat să facă totul după capul său, fără a apela la consilierea supervalorilor Craiovei Maxima). Măcar microbiștii adevărați nu trebuie să-i condamne la uitare pe jucătorii care au însemnat fotbalul nostru cu performanțe de genul celei a lui Costică Donose în Cupa României!
"Nu trageți în pianist", îndemna celebrul afiș din barurile Vestului Sălbatic. Dar nici să nu-i punem, cumva, la index pe cei care au fost mai mult decât cărători de piane pe iarba de la noi. Și nu numai de la noi.
George PLAURIAN