Finala Cupei României reprezintă un moment de încheiere pentru sezonul competiţional intern, lucru ce consemnează sinteza perioadei iulie-mai. Ca în fiecare ţară cu o asociaţie înscrisă la UEFA şi la FIFA, România îşi vede a 76-a ediţie a Cupei României încheiată cu un duel între campioana en-titre a ţării şi una din primele trei echipe în sezonul încheiat, un posibil meci în Supercupa României din iulie.
În total au avut loc 80 de meciuri în aceste 75 finale de Cupă, deoarece au fost cazuri în perioada romantică în care primul meci din finală s-a terminat la egalitate şi nu s-au găsit alte soluţii decât rejucări. Finala cu cele mai multe meciuri s-a petrecut în 1940, când Rapid a remizat de trei ori cu Venus Bucureşti (2-2, 4-4, 2-2) ca să învingă în patrulea meci cu 2-1.
Ziua în care s-a jucat de cele mai multe ori această fază a competiţiei este duminică (42 de ori), miercuri (17), sâmbătă (12), joi (4), marţi (3), luni şi vineri (1 dată fiecare). Cum finala se joacă într-o zi de vineri, putem spune că este pentru a doua oară în istoria competiţiei când ultimul act îşi desfăşoară un meci în a cincea zi a săptămânii. Ultima dată se petrecea în urmă cu 74 de ani – pe 8 noiembrie 1940, când Rapidul învingea în al patrulea meci (a treia rejucare) cu 2-1 pe Venus Bucureşti.
Luna în care s-au jucat cele mai multe ori este a şasea lună a anului – iunie – 30 de meciuri, urmată de iulie (19), decembrie, noiembrie (câte 5), august şi aprilie (câte 3), septembrie (2) şi octombrie (1); în luna mai, s-au jucat 12 meciuri, cele mai multe după 1989. O singură dată s-a jucat pe 23 mai, în urmă cu 2 ani, când Dinamo învingea cu 1-0 pe Rapid într-o finală disputată pe Arena Naţională din Bucureşti. Prima finală jucată în luna mai a avut loc pe 22 mai 1984 când Dinamo Bucureşti a învins cu 2-1 pe Steaua (atunci preşedintele de imagine al Stelei – Duckadam a fost integralist pentru stelişti).
Din cele 12 finale disputate în luna mai, în 3 a jucat Steaua, de fiecare dată împotriva lui Dinamo Bucureşti; în 1984 şi 1990 – Steaua a pierdut, ca să revanşeze după 21 de ani în finala de la Braşov. De cele mai multe, finalele din mai s-au disputat în ziua de miercuri (de două ori cu Steaua, în 1990 învinsă de Dinamo, în 2011 a învins Dinamo). Cele mai multe trofee de Cupă disputate miercuri au fost câştigate de echipe bucureştene (10 – 5 de Dinamo, 4 de Rapid şi 1 de Steaua).
Calendaristic, cea mai timpurie finală de Cupa României a avut loc pe 28 aprilie 1996 (Steaua-Bistriţa 3-1), iar cea mai târzie – 19 decembrie 1955 (CCA - Oradea 6-3).