Primul jucător străin care a participat într-o finală de Cupa României este albanezul Rolland Agalliu în 1991 când a fost titular pentru Universitatea Craiova, învingătoarea în faţa lui FCM Bacău cu 2-1 şi schimbat la pauză. E şi primul străin care a câştigat acest trofeu.; CFR-ul dă cei mai mulţi fotbalişti străini care au jucat finale de Cupă – 28, cele mai multe – Cadu, Peralta şi Culio – câte 3.
Cinci jucători străini au marcat în finală de Cupă, iar când aceştia au marcat, echipa la care evoluat au câştigat trofeul (Ruiz şi Semedo în 2007 cu CFR, Peralta şi Culio în 2008 cu CFR, Bokila în 2013 cu Petrolul); interesant că în toate cele trei finale a fost implicată CFR şi o altă echipă din provincie. În total, au evoluat 62 de fotbalişti în astfel de meciuri, din care 36 au ridicat trofeul ca şi câştigători; cei mai mulţi care au participat la finale vin din Portugalia – 13 şi Brazilia – 10.
Primul fotbalist străin care a jucat finala Cupei cu două echipe diferite a fost nigerianul Abiodun Agunbiade în 2006 şi 2007 (cu FC Naţional, respectiv Timişoara, de fiecare dată ratând trofeul), urmat apoi de Artavazd Karamyan în 2006 şi 2009 (cu Rapid, respectiv Timişoara), Ifeanyi Emeghara în 2007 şi 2011 (cu Timişoara, respectiv Steaua) şi Pablo Brandan în 2008 şi 2011 (cu Urziceni, respectiv Steaua); aceştia din urmă au reuşit să-şi însuşească o medalie cu una dintre ele într-una dintre ocazii.
Primul antrenor străin protagonist într-o finală de Cupă este spaniolul Jose Alessanco, tot de la U Craiova, care a dat şi primul străin într-o finală de Cupă; se întâmpla în 1998 când U Craiova pierdea trofeul în faţa Rapidului antrenat de Răzvan Lucescu la acea perioadă. Următorii au fost doi italieni de la FC Naţional (Walter Zenga în 2003 – învins de Dinamo cu 0-1 după 90 de minute; Cristiano Bergodi în 2006 – învins de Rapid cu 0-1 după 120 de minute).
Primul antrenor străin care a câştigat un trofeu de Cupa României este portughezul Antonio Conceicao în 2009 (cu CFR Cluj, o finală cu Timişoara, 3-0), urmat apoi de doi italieni – Andrea Mandorlini în 2010 (cu CFR Cluj, la penaltiuri într-un meci cu FC Vaslui) şi Dario Bonetti în 2012 (cu Dinamo, cu Rapid, 1-0).