A picat bine meciul ăsta cu algerienii, cu așa puțin timp înainte de Mondial: ne-am văzut lungul nasului o dată mai mult! Ce să ne mai tânguim că nu suntem
acolo dacă până și băieții ăia, doi mari și lați, care sunt reprezentanți de Românica în patria fotbalului par niște guguștiuci la o fază oarecare, iar o vedetă încă doar autohtonă și în zbateri de Sisif după un contract afară completează lanțul gafelor parcă special pentru a ne bate singuri?!?
N-avem
față de Brazilia, asta e convingerea întărită acum, după ce am văzut a nu știm câta oară că "tricolorii" pot fi
varză în apărare. Numai execuția cu sânge rece a lui Chipciu la golul egalizator a mai reaprins dorul de zăpezile de altădată, în rest fiind destul de limpede cam care e nivelul actual - unul de victorie, și aceea chinuită, doar cu prea modești adversari de gen Albania.
N-au decăt să meargă năbădăioșii africani (mai ales cei din tribune) la turneul final dintr-o țară cu atâtea frământări sociale și prea îndepărtată pentru a ne da mâna, ca lui alde Mazăre, să o vizităm în grup masiv de suporteri. Locul nostru e în fața televizorului și, dacă ne săturăm până peste poate de bălăcăreala non-stop din politichie, dăm pe canale internaționale și regăsim drag de viață urmărind evoluția seniorală a compatrioatei Halep. Produs sută la sută al școlii românești, nicidecum creație de
academie transoceanică, această domnișoară cu chip candid de copil a mai înlăturat o barieră din calea carierei sale fulminante, pătrunzând în semifinală de Mare Șlem. Ni s-a spus la aparat, de la fața locului Roland Garros, că francezii nu o prea cunoșteau, dar această calificare fără set pierdut, cu numai patru ghemuri cedate unei ditamai Kusnețove, îi va fi silit și pe înfumurații
musii să recunoască (virgulă) că românii mai au, totuși, cu ce să defileze prin lumea mare. Chiar dacă numai
tricolorii lor merg în Brazilia...
George PLAURIAN