Tehnicianul italian Roberto Mancini a decis să nu mai continue în funcţia de antrenor principal al echipei Galatasaray Istanbul, a anunţat, miercuri, site-ul oficial al grupării turce.
"Am decis să pun capăt experienţei mele la Galatasaray. M-am întâlnit cu oficialii clubului şi am pus la punct detaliile despărţirii. Când am acceptat să vin la Galatasaray obiectivele erau diverse, dar lucrurile s-au schimbat în cele opt luni. A fost un sezon compromis în parte, dar nu trebuie să se uite că am muncit cu pasiune, am calificat echipa în Liga Campionilor, am câştigat Cupa Turciei şi am încheiat pe locul secund în campionat. Cu părere de rău părăsesc Istanbulul şi pe minunaţii suporteri. Un salut afectuos preşedintelui, echipei şi tuturor colaboratorilor care au muncit alături de mine cu talent şi loialitate", a scris Mancini în scrisoarea de despărţire.
Tehnicianul italian mai avea doi ani de contract cu Galatasaray, dar a decis să exercite clauza de eliberare. El se afla pe banca tehnică a formaţiei turce din 1 octombrie 2013, când l-a înlocuit pe Fatih Terim.
Roberto Mancini, în vârstă de 49 de ani, a mai pregătit în cariera sa echipele AC Fiorentina, Lazio Roma, Internazionale Milano şi Manchester City.