Stadionul "Mineirao" din Belo Horizonte va fi sâmbătă, de la ora 19.00, gazda partidei dintre Argentina şi Iran, din
Grupa F a Cupei Mondiale. Sud-americanii au obţinut o victorie la limită la debut, 2-1 cu Bosnia, în timp ce Iran vine după o remiză cu Nigeria, 0-0, în poate cel mai urât meci de până acum la CM 2014.
Misiunea Iranului este una aproape imposibilă, dar în fotbal nu se ştie niciodată. În tabăra Argentinei a fost o mare tensiune înaintea debutului, dar după victoria cu Bosnia argentinienii s-au descătuşat. Specialiştii aşteaptă o victorie la scor în faţa Iranului. Modul în cae va fi alcătuit compartimentul de atac al naţionalei "albiceleste" (Lavezzi, Di Maria, Aguero în spatele lui Lionel Messi) ne face să credem că vom asista la un scor-fluviu.
Iran va aborda meciul cu un clasic 4-4-2, anunţând că nu se va baricada în propria jumătate, ci va încerca şi acţiuni ofensive. Lotul Iranului este alcătuit în mare parte din jucători crescuţi la cluburi din Europa, dar care şi-au păstrat cetăţenia iraniană.
Va fi primul meci jucat la un Mondial între Argentina şi Iran. Mai există o singură confruntare precedentă, într-un amical disputat în 1977 la Madrid, încheiat la egalitate, 1-1.
Zece victorii şi doar o înfrângere s-au înregistrat în ultimele 13 partide jucate de Argentina la Campionatele Mondiale în faza grupelor, 26 de goluri marcate şi doar 5 primite.
Iran a câştigat doar un meci din cele 10 jucate în istoria ei la Mondiale (3 egaluri şi 6 eşecuri), contra SUA, în 1998, cu 2-1.
Argentina a primit gol la ultimele 3 meciuri jucate la CM. Ultimele 2 goluri marcate de Iran la CM au fost în urma unor cornere. (ambele în 2006). Cinci din ultimele 9 goluri primite de Iran la Mondiale au fost înscrise cu capul.
Echipele probabile:
Argentina (3-5-2): Romero; Garay, Campagnaro, Fernández; Zabaleta, Maxi Rodriguez, Mascherano, Di María, Lavezzi; Messi, Agüero.
Iran (4-5-1): Haghighi; Heydari, Haji Safi, Hosseini, Sadeghi; Nekounam (c), Timotian, Montazeri, Dejagah, Poolad; Ghoochannejad
RomanianSoccer