În condițiile în care numărul naturalizărilor în Confederația Elvețiană scade pe zi ce trece, 15 din cei 23 de jucători din naționala de fotbal a acestei țări sunt produse ale imigrației, remarcă cotidianul francez Le Point.
Fundașul Johan Djourou, născut la Abidjan în 1987, nu vrea să aleagă între țara de adopție și Africa. "În ceea ce mă privește, sunt jumătate pentru Elveția (jumătate pentru Cote d'Ivoire), în fine, nu-i așa, sunt 100% cu ambele părți. Asta sunt eu, ceea ce mă face să simt această bucurie de a trăi", a mărturisit el publicației Le Matin Dimanche din Lausanne. Djouru și-a început cariera fotbalistică la Étoile Carouge, în cantonul Geneva (vest), în 2003. În prezent joacă pentru Hamburger SV.
Două treimi din selecționata helvetică (15 jucători) care au înfruntat vineri seară selecționata Cocoșului Galic au părinți care provin din 13 țări diferite, scrie Le Point, menționând că Johan Djourou nu mai este cel mai bine cotat fotbalist din această echipă cosmopolită.
Xherdan Shaqiri, atacantul vedetă al selecționatei helvetice, valorează 20 de milioane de euro pe piața transferurilor, în ciuda unui an decepționant la Bayern München, marcat de numeroase accidentări. Născut în Kosovo în 1991, Xherdan Shaqiri a fugit împreună cu familia sa din fosta Iugoslavie și s-a refugiat în Confederația Elvețiană. Același scenariu l-a urmat și mijlocașul Valon Behrami, născut la Mitrovica, tot în Kosovo, și care evoluează în prezent la Napoli, în Serie A. Datorită kosovarului albanez Behrami, care a marcat împotriva Turciei, s-a calificat Elveția la Campionatul Mondial din 2006 desfășurat în Germania, amintește Le Point.
Acum, când e din ce în ce mai greu să obții un pașaport elvețian (numărul naturalizărilor a scăzut de la 38.000 în 2006 la 25.000 în 2012), fotbalul elvețian devine din ce în ce mai cosmopolit. Este adevărat că, din 2008, selecționerul Elveției este un german, Ottmar Hitzfeld. În vârstă de 65 de ani, Ottmar Hitzfeld a jucat ca atacant în Germania, la VfB Stuttgart, și în Elveția, la FC Basel. Apoi, a antrenat Grasshopper Zurich, Borussia Dortmund și mai ales Bayern München timp de opt ani.
Este o revoluție în mica lume a balonului rotund din Elveția, remarcă Le Point, care menționează că, prin comparație, în timpul Campionatului European de Fotbal din 1996, găzduit de Anglia, nu existau în selecționata Elveției decât trei jucători proveniți din imigrație. Spre deosebire de Franța, în Elveția primează dreptul sângelui. Este greu să obții naturalizarea atunci când părinții tăi nu sunt elvețieni. În prezent, un emigrant trebuie să locuiască cel puțin 12 ani în țară pentru a obține naturalizarea. În plus, notează Le Point, această procedură este rezervată exclusiv deținătorilor unui permis de tip C de rezident permanent.
La presiunea partidelor naționaliste, îndeosebi a Uniunii Democratice de Centru (UDC), principala formațiune politică din țară, Parlamentul ar urma să adopte o legislație privind imigrația chiar mai strictă. În februarie, elvețienii au votat într-un referendum împotriva imigrației în masă. În presă, atacantul Josip Drmic (care activează la Bayer Leverkusen) a povestit că autoritățile din Freienbach, în cantonul Schwyz, i-au refuzat în două rânduri naturalizarea, pe care n-a obținut-o nici după o a treia încercare. Drmic este născut în Elveția, în 1992, dar din părinți croați. Autoritățile locale îl bănuiau că intenționa să întoarcă spatele selecționatei elvețiene ca să poată juca pentru Croația.
Și totuși, aleșii naționaliști, cei din UDC, dar și cei din Mișcarea Cetățenilor Genevei (MCG), nu comentează niciodată caracterul cosmopolit al selecționatei helvetice. Mai mult, în La Tribune de Geneve, Eric Stauffer, șeful MCG, spunea înaintea meciului de vineri că Elveția va bate Franța cu 2-1. S-a înșelat amarnic, fiindcă Elveția a fost învinsă de Franța cu scorul de 5-2, în Grupa E a Campionatului Mondial de fotbal din Brazilia.