Selecţionerul Coreei de Sud, Hong Myung-bo, a declarat, după înfrângerea cu Algeria, scor 4-2, că rezultatul demonstrează că strategia adoptată pentru această întâlnire nu a fost cea bună.
"Rezultatul arată că strategia folosită nu a fost cea bună. Dar trebuie să privim înainte. Nu am subestimat Algeria, ştiam că este foarte puternică. Mi-aş fi dorit ca fundaşii mei să fie mai stabili, dar se pare că nu au fost destul de concentraţi. Singura opţiune rămasă este să ne pregătim şi să jucăm cât mai bine în ultimul meci", a declarat Hong Myung-bo.
Reprezentativa Algeriei a învins, duminică, la Porto Alegre, cu scorul de 4-2 (3-0), selecţionata Coreei de Sud, într-un meci contând pentru etapa a doua a
grupei H de la Cupa Mondială.
Pentru Algeria au marcat Slimani (26), Halliche (28), Djabou (38) şi Brahimi (62), iar pentru Coreea de Sud au înscris Son Heung-min (50) şi Koo Ja-cheol (72).