Tehnicianul columbian Luis Suarez a declarat, după înfrângerea din meciul cu reprezentativa Elveţiei, scor 0-3, că nu îşi va prelungi contractul de selecţioner al Hondurasului.
"A fost un vis să ajungem la Cupa Mondială şi îmi cer scuze poporului din Honduras că nu am reuşit să obţinem o victorie în Brazilia. Am avut câteva oportunităţi, dar nu am reuşit să convertim ocaziile în goluri. Cred totuşi că există un viitor pentru această echipă. Astăzi am încercat o strategie riscantă, deoarece ne-am dorit să câştigăm. Dar Elveţia este o echipă mai experimentată şi a profitat de ocaziile avute", a spus Suarez, care a menţionat că nu îşi va prelungi contractul.
Luis Suarez a pregătit naţionala Hondurasului în perioada 2011-2014 şi a înregistrat 17 victorii, 16 rezultate de egalitate şi 20 de înfrângeri în 51 de meciuri.
Echipa naţională a Elveţiei s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învins, miercuri, la Manaus, cu scorul de 3-0 (2-0), reprezentativa Hondurasului, în
ultima etapă a grupei E a competiţiei.
Golurile elveţienilor au fost marcate de Xherdan Shaqiri, în minutele 6, 31 şi 71.
În optimile de finală, Franţa va întâlni Nigeria (în 30 iunie, de la ora 19:00, la Brasilia), iar Elveţia va juca împotriva Argentinei (în 1 iulie, de la ora 19:00, la São Paulo).