Mexicanul Javier Aguirre, fost antrenor al Mexicului și al echipei Espanyol Barcelona, a acceptat să preia selecționata Japoniei, înlocuindu-l pe Alberto Zaccheroni, demisionar, a anunțat un cotidian sportiv local.
Potrivit Nikkan Sports, Aguirre (55 ani), care a condus Mexicul în optimile de finală ale Mondialelor din 2002 și 2006, va încasa un salariu anual de 2,45 milioane dolari (1,8 milioane euro), adică dublu față de cel primit de predecesorul său italian.
Potrivit cotidianului, Federația niponă și Aguirre ar fi semnat deja acordul, antrenorul urmând să fie prezentat în luna iulie, la Tokyo.
Contactată telefonic de AFP, Federația niponă a indicat doar că o decizie formală nu a fost încă luată.
Aguirre a antrenat numeroase cluburi în Spania: Osasuna Pamplona (2002-2006), Atletico Madrid (2006-2009) și Real Zaragoza (2010-2011). A fost selecționerul Mexicului în perioadele 2001-2002 și 2009-2010. El a părăsit clubul Espanyol Barcelona în luna mai anul acesta.
La CM din Brazilia, Japonia, campioana Asiei, a terminat pe ultimul loc în grupa C, cu un punct. Samuraii albaștri au făcut un meci nul cu Grecia (0-0) și au fost învinși de Cote d'Ivoire (2-1) și de Colombia (4-1), iar Zaccheroni și-a prezentat demisia după înfrângerea suferită în fața columbienilor.