Fundaşii Doru Bratu şi Dino Škvorc (Croaţia) au semnat contracte valabile două, respectiv un sezon, cu gruparea Universitatea Cluj, informează site-ul oficial al clubului ardelean
.
"Dino Škvorc şi Doru Bratu sunt noii jucători ai Universităţii Cluj. Cei doi fundaşi centrali au semnat azi contractele cu echipa noastră. Škvorc şi-a pus semnătura pe un contract valabil pe un sezon, iar Bratu pe unul pe următorii doi ani", se menţionează pe site-ul citat.
În vârstă de 24 de ani, fundaşul Dino Škvorc a jucat în sezonul trecut în Cipru, la formaţia Nea Salamina Famagusta. În cariera sa de până acum a mai evoluat la NK Varazdin, Dinamo Zagreb, KV Mechelen şi Beitar Jerusalem.
Doru Bratu (23 de ani), care şi-a reziliat în această săptămână contractul cu Pandurii Târgu-Jiu, a mai jucat pentru echipele Rapid, FC Snagov, Concordia Chiajna şi Steaua.